Accidentul a avut loc în localitatea Frumuşeni, iar martorii spun că mașina care a provocat tragedia circula cu mult peste viteza legală.
„Pe fondul neadaptării vitezei, într-o curbă la stânga în ușoară pantă, şoferul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă prin partea stângă, unde a rupt un stâlp de electricitate, după care s-a răsturnat într-un canal”, a declarat comisarul Doru Ivan, de la Poliţia Rutieră Arad.
Până la venirea pompierilor, cele trei victime au fost scoase din mașină de localnici. Odată ajunse la locul accidentului, echipajele ISU au izolat zona în care zăceau cablurile electrice rupte.
„A fost puțin pericol din cauza liniilor electrice, au fost dărâmați doi stâlpi, dar a fost întrerupt curentul de către ENEL”, a explicat plutonier adjutant Victor Stepan, comandantul echipajului ISU.
O femeie aflată pe scaunul din dreapta a murit pe loc, iar şoferul şi un alt pasager au ajuns la Urgenţă. Acesta din urmă a fost dus cu elicopterul SMURD la spital, deoarece era în stare gravă.
Potrivit medicilor, șoferul nu este într-o stare foarte gravă, însă pasagerul, în vârstă de 82 de ani, a suferit multiple fracturi, fiind profund instabil.
Alimentarea cu energie electrică în zonă a fost reluată după două ore.