Grav accident în Bihor, între o maşină şi o betonieră: doi morți și doi răniți

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta_shutterstock_1162604509
Foto: Shutterstock

Două persoane au murit, marţi, iar alte două sunt rănite, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu o betonieră, pe DN 19, în judeţul Bihor. Traficul rutier este complet blocat în zona localităţii Diosig.

ambulanta_shutterstock_1162604509
Foto: Shutterstock

În autoturism se aflau patru persoane, trei adulţi şi un copil de 15 ani, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bihor, Alina Dinu, potrivit News.ro.

În urma impactului violent, o femeie aflată la volan şi un pasager şi-au pierdut viaţa, iar copilul şi un alt pasager au suferit răni.

Patru echipaje medicale, două SMURD şi două ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, au intevenit la locul accidentului, iar răniţii au fost preluaţi pentru a fi duşi la spital.

Poliţiştii nu pot preciza deocamdată în ce condiţii a avut loc coliziunea.

Traficul este complet blocat pe DN 19, în zona localităţii Diosig, unde s-a produs accidentul, iar reluarea circulaţiei va avea loc, conform poliţiştilor, în jurul orei 11:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Diddy, aflat în închisoare, a vorbit la telefon cu Kanye West: "E tragic. Sunt Puff Daddy în închisoare...
Film Now
Zendaya, acuzată că și-a abandonat sora vitregă: „Am trecut prin cancer și chimioterapie singură, fără niciun...
Adevarul
Tensiunile internaționale cresc după ce China a executat patru cetățeni canadieni
Newsweek
Care pensionari nu iau ajutorul de 400 lei la pensie în aprilie, deși au dreptul legal? Ce pensie au
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine sunt părinții lui Owen Cooper, băiatul care joacă în Adolescence. Oameni simpli și muncitori care fac...
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare