Funcționari ridicați de DIICOT de la primăria din Caracal. Printre ei este și un fost primar

Data publicării:
diicot mascat

Mai mulţi angajaţi ai Primăriei Caracal şi fostul primar Gheorghe Anghel au fost ridicaţi de anchetatori, joi dimineaţă, şi duşi la sediul DIICOT Slatina pentru audieri, fiind suspectaţi într-un dosar de evaziune fiscală, delapidare, fals şi înşelăciune, afirmă surse judiciare.

Conform surselor citate, joi dimineaţă procurorii DIICOT şi poliţiştii de la BCCO Slatina au ridicat mai multe persoane de la sediul Primăriei Caracal, dar şi de la locuinţele acestora din Caracal, în baza unor mandate de aducere.

Astfel, procurorii au pus în executare şapte mandate de aducere, dar la sediul DIICOT Slatina ar urma să fie duse cel puţin zece persoane, procurorii urmând să audieze şi martori în acest dosar.

Funcţionarii sunt cercetaţi într-un dosar de înşelăciune, abuz în serviciu, delapidare şi evaziune fiscală, infracţiuni comise în legătură cu echipa de fotbal a oraşului, iar printre persoanele vizate se află şi fostul primar Gheorghe Anghel.

Potrivit surselor judiciare citate, prejudiciul în acest dosar ar fi de aproximativ şase milioane de lei.

Fostul primar din Caracal Gheorghe Anghel şi mai mulţi angajaţi ai Primăriei Caracal sunt cercetaţi şi într-un alt dosar de evaziune fiscală, înşelăciune şi delapidare cu un prejudiciu de 5,2 milioane de lei. De altfel, în luna noiembrie a anului trecut Gheorghe Anghel şi alte 13 persoane, între care mai mulţi angajaţi ai primăriei, au fost arestaţi preventiv sub acuzaţiile de înşelăciune, fals intelectual, delapidare şi abuz în serviciu. Printre persoanele arestate s-au numărat şi fostul director economic al Primăriei Caracal Maria Tudor.După expirarea mandatelor de arestare, fostul primar şi celelalte persoane au fost eliberaţi.

Procurorii DIICOT afirmau că în perioada 2005 - 2012 în Primăria Caracal "s-a cristalizat un grup infracţional organizat format din factori de decizie şi funcţionari ai instituţiei", fiind cooptate şi alte persoane, între care oameni de afaceri.

"Astfel, liderii grupului infracţional organizat, din care unul a avut calitatea de primar, iar altul de director economic au pus bazele unui mecanism prin care se urmărea fraudarea bugetului unei instituţii publice, prin însuşirea unor sume mari de bani în baza unor documente (facturi, chitanţe) care atestau lucrări fictive sau procurarea de materiale necesare în desfăşurarea de activităţii fictive. La această grupare infracţională au aderat atât angajaţi ai instituţiei menţionate, precum şi alte persoane (administratori de societăţi comerciale), care au fost racolate atât de lideri, cât şi de ceilalţi angajaţi, cu scopul de a-şi însuşi sume de bani", menţiona DIICOT într-un comunicat de presă.

Anchetatorii au mai stabilit atunci că în contabilitatea Primăriei Caracal, condusă în acea perioadă de Gheorghe Anghel, au fost introduse facturi şi chitanţe false în valoare de peste 5.000.000 lei, valoarea prejudiciului fiind de 5,2 milioane de lei.

Gheorghe Anghel are 67 de ani şi a fost primar în Caracal timp de 21 de ani. Astfel, Anghel a fost primar în perioada 1984-1989, iar apoi a fost ales din nou în 1996. De atunci, el a câştigat toate alegerile, până în anul 2012. El a fost membru PSD până la sfârşitul anului 2011, când a trecut la UNPR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri