Franța trimite încă 3.000 de soldați NATO în România

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0735089498-1536x1024
În prezent sunt peste 1.000 de militari NATO în România. Foto: Profimedia Images

România va primi încă 3.000 de militari NATO începând din primăvara anului viitor. Este o decizie luată la vârful alianței. Aceștia se vor alătura Grupului de Luptă francez de la Brașov și care va ajunge la nivel de brigadă.

Potrivit Europa Liberă, anunțul a fost făcut joi de generalul francez Loïc Girard. În prezent sunt peste 1.000 de militari NATO în județul Brașov.

Grupul de Luptă al NATO din România a fost înființat imediat după ce Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022.

Franța este țara care conduce acest grup de luptă găzduit la Cincu, în județul Brașov.

Acesta este unul dintre cele opt create de Alianța Nord Atlantică după ce Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea, în 2014.

Generalul francez Loïc Girard, locțiitorul comandantului Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est al NATO din România, a anunțat joi la o întâlnire cu jurnaliștii români că, pe lângă cei aproximativ 3.000 de noi militari NATO ce vor veni în România, majoritatea francezi, în bazele naționale vor fi dislocate și noi echipamente: 37 de tancuri Leclerc și obuziere Caezar.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...