FOTO. Plan Roşu de Intervenţie, în urma unui accident pe Valea Oltului. Traficul este blocat

Data actualizării: Data publicării:
accident crop

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu a activat, miercuri, Planul Roşu de Intervenţie, în urma unui accident rutier produs pe DN 7, în centrul localităţii Boiţa. Din primele informaţii, sunt cel puţin cinci victime, două fiind încarcerate.

Potrivit reprezentanţilor ISU Sibiu, două autospeciale cu unelte de descarcerare, ambulanţa de terapie intensivă mobilă, ambulanţa de transport victime multiple, ambulanţa SMURD şi o ambulanţă SAJ intervin, miercuri, la un accident rutier produs pe DN 7, în centrul localităţii Boiţa.

„A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Din primele informaţii, sunt implicate trei autoturisme şi posibil să fie cinci victime, între care două încarcerate”, au transmis reprezentanţii ISU Sibiu.

La rândul lor, oficialii Poliţiei Judeţene Sibiu au precizat că, un şofer de 39 de ani, din Argeş, în timp ce conducea spre Vâlcea, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu două autoturisme conduse regulamentar spre Sibiu, primul fiind lovit în lateral stânga, iar al doilea frontal, proiectat în afara părţii carosabile.

Traficul rutier este complet blocat în zona accidentului, dar maşinile sunt dirijate prin localitate, pe străzile adiacente.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri