FOTO | Accident în Olt, din cauza unei femei băute. Două mașini s-au răsturnat
Data actualizării: Data publicării:
O femeie băută, care conducea o mașină pe DN 65, în localitatea Găneasa, județul Olt, a provocat un accident, marți seara, după ce a lovit un alt autoturism. Ambele vehicule s-au răsturnat, iar femeia care a produs accidentul a avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că femeia care a provocat accidentul a fost rănită şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La testarea cu aparatul etilotest, poliţiştii au descoperit că aceasta avea o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Din primele cercetări se pare că o femeie din orașul Piatra Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65-E574 din direcţia Slatina-Găneasa, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi intrat pe contrasens şi ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula din sens invers. Cele două autoturisme au părăsit partea carosabilă, primul răsturnându-se. În urma impactului, conducătoarea auto a avut nevoie de îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul etilotest, femeia a avut o alcoolemie de 0,69 mg/ l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Grigorescu.
Poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.