Fosta noră a lui Virgil Măgureanu, împreună cu un mason, i-au reclamat la DNA pe Crin Antonescu și Mugur Isărescu

Data publicării:
reclamatie DNA

Denunțul depus luni la DNA, semnat de către Alina Măgureanu, fosta noră a lui Virgil Măgureanu, împreună cu Florin Mihai Ghiulbenghian, vizează ”infracțiuni extrem de grave comise de mai mulți cetățeni români în ultimii 10 ani”, potrivit unui comunicat de presă al celor doi. Lista celor împotriva cărora au fost depuse plângeri îi mai include pe Dragoș Dobrescu, om de afaceri cu interese în afacerile imobiliare, Elan Schwartzenberg, om de afaceri plecat din România, fost soț al Mihaelei Rădulescu, Carmen Daniela Dan, prefect al județului Teleorman, Mihai Gheorghe prim-procuror, și Elena Brândușa Gheorghe, judecător. Lista îl mai include și pe primarul orașului Bragadiru, Vasile Cimpoieru. Lista este deschisă de Crin Antonescu ”fost președinte interimar al României”, după cum menționează cei doi și de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

În cursul următoarelor săptămâni vor fi depuse noi plângeri penale privind fapte ale celor reclamați la DNA dar și ale altor persoane, afirmă cei doi. Comunicatul de presă remis de Alina Măgureanu și Ghiulbenghian poartă antetul EurHONEST, Fundația pentru Bună Guvernanță și Preîntâmpinarea Corupției, un ONG al cărei președinte este Ghiulbenghian. Acesta este mason, om de afaceri deținător al rețelei de case de schimb valutar Edmond, dar și revoluționar.

Alina Măgureanu a mai depus unele plângeri îndreptate împotriva soțului în toamna anului trecut, acuzându-l de violență domestică. "Plângerile sunt nenumărate, sunt plângeri pentru violență domestică împotriva lui Marian Măgureanu (soțul — n.r.), sunt plângeri de intimidare, de amenințare împotriva soților Măgureanu și sunt plângeri pentru fapte de corupție pe care sunt nevoită să le fac publice, pentru că vrem să se termine cu corupția în țara aceasta. (...) Sunt plângeri referitoare la niște amenințări, la niște sechestrări de acte de firmă, sunt foarte multe plângeri, (...) am foarte multe dosare pe rol și de un an mă chinui cu justiția din România și cu instituțiile abilitate, cu secțiile de poliție. (...) Sper să se facă dreptate, sper să se respecte litera legii, sunt foarte supărată pe legea din România și pe cei care reprezintă legea. Am încredere în schimb în DNA, pentru că am văzut că în nenumărate situații și-a făcut treaba. Sper să fiu și eu printre cei care beneficiază de atenția dânșilor", spunea în octombrie Alina Măgureanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...