Andrei Ponta, la spital după ce s-a ciocnit violent cu un alt băiat în timpul unui meci de rugby
Data actualizării: Data publicării:
Andrei Ponta, fiul fostului premier Victor Ponta, s-a accidentat, vineri după-amiază, în timp ce participa la un meci de rugby pe stadionul din localitatea Băicoi, judeţul Prahova. El a fost dus la spital pentru investigaţii amănunţite.
Andrei Ponta a fost dus de urgenţă la Spitalul Judeţean din Ploieşti de către un echipaj al Ambulanţei Prahova, după ce s-a lovit la cap în timpul unui meci de rugby disputat în faza grupelor a turneului U14, pe stadionul din Băicoi.
El s-a ciocnit cu un alt băiat în timpul partidei.
În momentul în care a fost preluat de echipajul medical, băiatul era conştient. El ar fi suferit un edem cerebral, fiind supus mai multor investigaţii la spitalul de urgenţă din Ploieşti.
Celălalt băiat a fost şi el rănit, având un traumatism la coloană. Şi el a fost preluat de ambulanţă şi dus la Spitalul Judeţean din Ploieşti.