Atât Guvernul, cât şi Parlamentul au declarat că cele două ţări sunt prea corupte şi nu trăiesc conform principiilor statului de drept.
Ministrul finlandez de Interne a respins afirmaţiile potrivit cărora poziţia Helsinki este legată de problema romilor est-europeni care vin să cerşească în oraşele finlandeze.
În plus, oficialul a declarat că România şi Bulgaria au fost primite prea uşor în UE. Finlanda a afirmat anterior că este îngrijorată de faptul că cele două ţări nu vor putea securiza în mod corespunzător frontierele externe ale UE din cauza corupţiei.
Nu este pentru prima dată când Helsinki se alătură ţărilor care se împotrivesc aderării României la Schengen. În 2011 s-a alăturat Olandei și a condiționat aderarea României de două rapoarte MCV favorabile. Ulterior, și-a flexibilizat poziția și a agreat o aderare în două etape a României.