Finala campionatului de escaladă în sală, pe versanți din plastic

Data publicării:
03032013 20escalada-52577

Adrian a avut nevoie de nouă ani de antrenament intensiv pentru a putea deveni un profesionist într-ale căţăratului.

Începutul e un pic mai greu, nu e ca şi alergatul, unde ştii cum se face. Începutul e greu până efectiv înveţi mişcările”, a explicat Adrian.

18 pasionaţi de „bouldering", fiindcă aşa se numeşte căţăratul pe panouri, au ajuns în finala campionatului naţional. Aici, organizatorii le-au pregătit o probă-surpriză.

Se cheamă la prima vedere, adică nu știe nimeni niciun traseu. Avem cinci minute, timp în care putem încerca de ori câte ori trauseul, punctându-se doar finalizarea lui”, a afirmat Andrei Șerban.

Este sportul care a fost derivat din alpinism. Dezvoltă un fizic foarte armonios şi te ţine în priză tot timpul. Este forma competițională care se poate cuantifica exact față de munte unde apare vremea rea, se pot rupe prizele”, a declarat Andrei Simu, organizator.

Bogdan Micu este considerat unul dintre cei mai buni concurenți. A avut cinci minute la dispoziție să încheie proba, pe care a terminat-o într-un timp record: sub un minut.

Câştigătorul acestei competiţii va reprezenta România la campionatul mondial de bouldering, din Austria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...