Explozia s-a produs în momentul în care cei patru muncitori au încercat să desfunde un coș. Cauzele deflagrației nu au fost stabilite cu certitudine, dar din primele informații pare să fi fost vorba de o scurgere de gaze la o instalație de răcire. Activitatea a fost oprită numai la un cazan și nu a fost nevoie de evacuarea unității.
Victimele au vârste cuprinse între 35 și 60 de ani. Primele îngrijiri medicale le-au fost acordate de medicul unității, apoi au fost preluați de SMURD. Răniții au suferit arsuri, iar primele evaluări păreau să indice că viața nu le este pusă în pericol. Ulterior, s-a aflat însă că doi dintre muncitori sunt răniți la față, iar starea unuia dintre ei este gravă.
La fața locului au ajuns echipaje de la Ambulanță și Pompieri, însă deflagrația nu a fost urmată de incendiu.
„Pacientul transportat la Spitalul de Arși este în stare gravă. Momentan, este echilibrat hemodinamic și respirator. Are arsuri și de gradul patru la nivelul mâinilor”, a declarat un medic SMURD.
O altă explozie s-a produs în anul 2005 la CET Sud, iar atunci flăcările au atins 20 de metri înălțime.