Potrivit şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Vasile Balaban, explozia a avut loc în jurul orei 20:00, într-un apartament aflat la parterul unui bloc, şi s-a datorat unei acumulări de gaze.
Apartamentul era locuit de o femeie în vârstă de 67 de ani, care a suferit arsuri pe faţă şi pe mâini, fiind transportată la spital de către un echipaj SMURD. Din fericire, arsurile sunt minore, viaţa femeii nefiind pusă în pericol.
Apartamentul acesteia a fost însă serios afectat de suflul exploziei, ca şi la celelalte apartamente aflate pe aceeaşi scară.
Întreaga zonă a fost securizată, gazele au fost oprite şi s-a consituit o comisie care va stabili cauzele acumulării de gaze. Viaţa locatarilor este în afara oricărui pericol.
Dacă într-o primă faţă s-a crezut că doar trei apartamente au fost afectate, ulterior pompierii au informat că toate cele 16 apartamente au avut de suferit în urma acestei explozii.