Eugen Teodorovici, despre venitul unui ministru: „E rușinos!”

Data publicării:
parlament - 6846216-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu-1

„Administrația trebuie să fie plătită bine”, este părerea ministrului Eugen Teodorovici, care spune că venitul unui ministru este de 5.300 de lei. 

Este un subiect pe care noi nu-l discutăm cu omologii noștri, pentru că nimeni nu te crede. Nu aș putea să spun cât anume ar trebui să câștige, dar toate aceste salarizări trebuie reașezate: de la președintele statului până la funcționarul pe studii medii dintr-o primărie de comună. Trebuie toate reașezate. Eu îmi aduc aminte din anii de administrație petrecuți, unde salarizarea era altfel așezată: mai comprimată, fără foarte multe trepte de salarizare, mult mai ușor de aplicat și era cât de cât, să spunem, decentă. Până la un punct, după care s-a pierdut tot. Fără o administrație puternică nu ai cum să speri, decât accidental, că se pot face lucrurile bine”, a spus ministrul Finanțelor la Digi24. 

Acesta a precizat că este este nevoie de salarizare, pregătire, stabilitate, încredere, cunoașterea legii, dar și de o legislație mai simplă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri