Emil Hurezeanu: Mă întâlneam cu Robert Turcescu. De două săptămâni nu mai vine la întâlnirile cu prietenii

Data publicării:
hurezeanu 2.10

„Că rămâne jurnalist, asta mi se pare o certitudine. N-am nicio certitudine legată de calitatea lui de agent. Cine ar fi crezut că Robert Turcescu... Un băiat foarte bun, de altfel, e un confrate apropiat. Aveam un obicei, împreună cu încă patru-cinci la număr, să ne vedem - până acum o săptămână. Dacă ar fi avut mai mult umor, ar fi putut să vină în continuare să-și întâlnească prietenii. Între timp, a preferat să se recăsătorească, în taină. Bineînțeles că are prioritate o căsătorie în comparație cu legătura dintre prieteni. Astăzi, noi, ăștia care am mai rămas – nu le dau numele, că nu le-am cerut permisiunea, sunt tot oameni cunoscuți – am făcut un legământ, când ne-am despărțit, în absența lui, era a doua săptămână când ne întâlneam în absența lui: că oricare dintre noi s-ar autodeconspira sau va fi demascat să treacă peste această pană existențială și să vină în continuare la întâlnire, dând dovadă de minimum simț de umor, să discute cel puțin cu prietenii ce s-a întâmplat”, a spus Emil Hurezeanu.

Robert Turcescu, primele declarații după deconspirare: „Mă simt liniştit şi foarte împăcat”

„Dispariția e mai ciudată decât tot ce s-ar fi putut să facă acest om. Felul în care a dispărut acest om, cum și-a înscenat dispariția e mult mai grav, aș putea spune, decât orice ar fi putut face ca agent acoperit. Doar am văzut că nu era agent acoperit noaptea. Probabil în exercițiul funcției de jurnalist. Or, n-am avut senzația”, a adăugat Emil Hurezeanu.

La observația că jurnaliștii l-au găsit, totuși, acasă, Emil Hurezeanu a răspuns: „Știu, dar important e să iasă și el. Sau când vrea el. În fine, nu am nimic de adăugat”.

INTERVIU. Robert Turcescu NU este deranjat de gestul lui Ilie Năstase și Mădălin Voicu: „Îmi doresc o judecată dreaptă”

Jurnalistul a sugerat că nu există motive pentru deschiderea unei anchete penale: „De ce să fie acuzat procurorul (general, Tiberiu Nițu – n.r.)? Ce-a făcut? Încă nu știm ce-a făcut! Trebuia să fie chemat, dar dl Turcescu vrea să stea de vorbă cu judecătorul! Și procurorul general s-a băgat în caz fără să-l întrebe nimeni, probabil. Și, dacă apare vreun judecător – nu văd de ce ar apărea un judecător în absența procurorului, prima dată trebuie un procuror să-i facă dosarul de urmărire...Dar, de fapt, dl Turcescu așteaptă confruntarea cu bunul Dumnezeu, invocat mult mai des în discurs!”, a conchis analistul.

Datele care nu se leagă în dezvăluirea lui Robert Turcescu

Emil Hurezeanu a atras însă atenția asupra unui aspect din această poveste încălcită:

Singura poveste oarecum interesantă este că în acel CNP al unui livret militar, care a făcut subiectul altui scandal, demascat în urmă cu un an și jumătate – doi ani, din care fac parte mai mulți colonei și locotenenți-colonei, sute de funcționari ai statului... Doar dl Turcescu produce acel livret militar, între timp denunțat caduc, printr-un ordin al ministrului, care este un livret militar de locotenent-colonel clandestin, pentru că băiatul n-a făcut armata, a fost avansat la excepțional fără să-i cunoaștem meritele pro-patria, de natură militară. În schimb, în acel CNP, special individualizat, specialiștii au identificat profesia de jurnalist. Există niște note în CNP-ul livretului militar produs de dl Turcescu, niște cifre, care indică în mod evident, profesia celui care deține rangul militar. Asta mi se pare cel mai interesant. El a fost locotenent-colonel, avansat la excepțional de dl Oprea, dar în același timp a mai fost și altceva, din moment ce atunci nega violent că ar fi vorba de ceva serios de care ar fi aflat, iar acum ne spune nouă lucruri de care n-am putea afla sau n-am fi aflat niciodată, fără să ni le spună până la capăt. Dar în acel CNP există și profesia de jurnalist. Acolo ar fi un început de dovadă scrisă. Dar nu mă pot pronunța”, a încheiat Emil Hurezeanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...