Emil Hurezeanu, despre operaţia premierului şi a soţiei ambasadorului Olandei: "Au ceva în comun"

Data publicării:
ponta crop digi

Emil Hurezeanu a vorbit la Digi24 despre alegerea premierului Victor Ponta de a se opera în Turcia. "Cele două operaţii au ceva în comun. Fiecare dintre pacienţi s-a operat în străinătate. Ceea ce le neutralizează excepţionalismul. Doamna ambasador, de origine mexicană, s-a operat într-o ţară latină, într-un spital modern, sub bisturiul unui fin al fostului preşedinte Băsescu, un eminent ortoped, directorul Spitalului Universitar. Domnul Ponta, un admirator al relaţiilor orientale a optat pentru seraiul otoman. Amândoi, şi doamna ambasador şi domnul prim-ministru, au făcut opţiuni personale care ar trebui să scape judecăţii noastre critice când e vorba de soarta lor, grija lor, precauţiile proprii şi încrederea în doctori, în spitale. Am văzut-o pe doamna ambasador foarte liniştită în patul acela de spital. Şi în România e şi asta o poveste că nimereşti spitale şi mori cu zile. Nu-i adevărat. Sunt clinici în Bucureşti, sunt multe alte spitale şi doctori care pe ambasadorii străini îi pot convinge", a spus analistul Emil Hurezeanu la Digi24. 

Pe de altă parte, acesta a menţionat că are prieteni, colegi ale căror soţii au cancer şi fac tratament în clinici turceşti. "Pentru că acolo li s-a spus că cancerul poate fi tratat, pentru că nu costă atât de mult. Şi au scăpat de cancer. Aici spunându-li-se: mai ai trei luni. Când e vorba de sănătate prefer să amân declaraţia politică. Prefer să amân identificarea unei opţiuni medicale. Să nu confund asta cu o declaraţie politică. Adică, cum ar suna asta: soţia ambasadorului olandez, care foarte des ne face cu degetul în numele Guvernului Olandei: nici de data asta nu intraţi în Schengen pentru că sunteţi corupţi şi incurabili, a ales în pandant cu un prim-ministru cu probleme penale care tocmai a plecat la Istanbul, în mod ostentativ să se opereze la Bucureşti. E absurd! Putem interpreta şi aşa. In extremis, aşa suntem de agitaţi", a conchis Emil Hurezeanu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...