Emil Boc, după ce a vizitat-o pe Monica Iacob Ridzi: Starea ei de sănătate nu este bună deloc

Data publicării:
emil boc FB

 

Emil Boc: FOTO Mediafax

Emil Boc a declarat, miercuri, că a stat aproximativ o oră şi jumătate la Monica Iacob Ridzi, cu care a discutat aspecte, în special, "de familie, de sănătate, de probleme, de relaţia cu familia", transmite Mediafax.

"Am vizitat-o, marţi, pe doamna Ridzi, la Secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, conform procedurilor legale, cu o cerere aprobată de conducere. Din nefericire, starea sănătăţii ei nu este foarte bună, nu este bună chiar deloc şi sper să aibă şansa să îşi trateze sănătatea, pentru că are nevoie de sprijin medical, este internată la infirmerie. Am stat în jur de o oră şi jumătate, timp în care am discutat aspecte, în special, de familie, de sănătate, de probleme, de relaţia cu familia şi cu ce o putem ajuta în aceste momente mai dificile, dată fiind şi situaţia sănătăţii şi a familiei, în condiţiile în care are doi copii mici", a spus Boc.

El a subliniat că este în legătură permanentă cu soţul Monicăi Iacob Ridzi pentru a o putea ajuta pe aceasta să treacă peste "un moment mai dificil din viaţă".

"Împreună cu soţul ei am discutat despre vizită, am făcut solicitarea legală şi am primit aprobarea. Am folosit una dintre cele patru vizite lunare la care are dreptul şi, de comun acord cu soţul, am decis să îi fac această vizită. Celelalte vizite sunt făcute de familie. Cu ce pot, uman, să ajut, voi face totdeauna pentru oricine, şi cu atât mai mult pentru un fost coleg din Guvern", a mai spus Emil Boc.

Acesta a vrut să îi ducă şi un pachet, dar nu a primit aprobare deoarece Ridzi are dreptul la unul singur pe lună, care i-a fost dus deja de familie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...