Un elev de 14 ani a fost transportat cu ambulanţa la spital după ce i s-a făcut rău în timpul orelor de curs. Avea o alcoolemie de 2,16 g/litru alcool pur în sânge, au stabilit medicii în urma analizelor de laborator, de aproape trei ori peste limita legală permisă în cazul şoferilor depistaţi în trafic de poliţie.
Elevul de 14 ani internat, marţi după-amiază, în Spitalul din Huşi, după ce i s-a făcut rău pe holurile şcolii unde se afla la cursuri. Valoarea descoperită în urma analizelor de laborator este de aproape trei ori peste limita legală permisă în cazul şoferilor depistaţi în trafic sub influenţa alcoolului.
Reprezentanţii Şcolii ”Mihail Sadoveanu” Huşi nu au reuşit să stabilească ce băuturi a consumat elevul înainte de a ajunge la şcoală.
”Copilul nu este cunoscut ca un elev problemă, locuind cu bunica sa care se ocupă de creşterea şi îngrijirea minorului. Elevul susţine că nu a băut în şcoală şi nici că nu-şi mai aminteşte ce anume ar fi consumat şi, mai ales, cu cine”, a declarat, miercuri, pentru News.ro inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.
Copilul de 14 ani, elev în clasa a VIII-a, va fi dus la cabinetul de consiliere al unităţii de învăţământ în momentul în care va reveni la cursuri.
Băiatul a ajuns cu ambulanţa la spital, marţi după-amiază, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla pe holurile şcolii din Huşi, unde învaţă. Elevul a fost descoperit de către secretara unităţii de învăţământ, care a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat o ambulanţă.