Eduard Hellvig, propus la conducerea SRI: Klaus Iohannis: Am considerat că este nevoie ca la SRI să existe o echipă completă pentru a instaura calmul necesar
ACTUALIZARE 18.26. Eduard Hellvig, reacție după anunțul președintelui Iohannis:
„Sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o Președintele României, domnul Klaus Iohannis, prin nominalizarea pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații. Sper că, la rândul lor, membrii Parlamentului mă vor considera potrivit pentru a îndeplini această responsabilitate.
Interesul național înseamnă, în actuala etapă a democrației românești și conform voinței cetățenilor, consolidarea statului de drept. De aceea, cred că prioritatea SRI în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanței - în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, dar și al unui context regional tensionat. Drept urmare, consider esențiale două coordonate de acțiune: combaterea corupției și dezvoltarea capacităților de apărare a siguranței naționale.
Țin, totodată, să precizez de pe acum că sunt ferm convins că o democrație funcțională are resorturile necesare pentru ca statul și propriii cetățeni să se afle întotodeauna de aceeași parte a baricadei. Cu o condiție: ca toate instituțiile să acționeze conform regulilor democrației și ale societății deschise”, a scris europarlamentarul pe Facebook.
ACTUALIZARE 18.05. Declarațiile președintelui Klaus Iohannis despre numirea lui Eduard Hellvig:
„Serviciile secrete au rămas în ultima perioadă fără directori. Datorită unor evoluții în viața politică și în mediul public, SRI a fost în atenția publicului. Am considerat că este nevoie ca la SRI să existe o echipă completă pentru a instaura calmul necesar.
Am decis să fac o nominalizare pentru poziția de director al SRI. Am semnat scrisoarea către președinții celor două Camere și l-am propus pe Eduard Hellvig.
În cursul zilei de astăzi am avut întâlniri cu liderii partidelor politice parlamentare și le-am adus la cunoștință această intenție. Am vorbit cu președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților. Probabil, în cursul săptămânii viitoare Parlamentul va lua în dezbatere această chestiune”.
Președintele a luat trei întrebări din partea presei.
Întrebat ce-l recomandă pe Eduard Hellvig pentru asemenea funcție, șeful statului a spus că a căutat pe cineva pregătit pentru o astfel de poziție, care să aibă energia necesară și care cunoaște bine actorii politici, cineva care să aibă suficiente cunoștințe despre activitățile SRI, o persoană care vine să aducă calmul necesar în acest spațiu.
„Pentru mine dl. Hellvig reprezintă garanția unui parcurs de europenizare, de modernizare și pentru SRI”, a spus Klaus Iohannis, menționând că progresele obținute de SRI trebuie duse mai departe.
În ceea ce privește persoana pe care o va numi în fruntea SIE, Klaus Iohannis a refuzat să spună dacă are deja un nume, precizând că nominalizarea șefului acestui serviciu o va face la o altădată.
Pentru DIICOT, Klaus Iohannis a spus că așteaptă încă propunerea ministrului Justiției. „Aici nu sunt eu inițiatorul”, a mai spus președintele.
Șefii SRI între 1990 – 2015:
Virgil Magureanu: mai 1990 – aprilie 1997
Costin Georgescu: mai 1997 – decembrie 2000
Alexandru Radu Timofte: februarie 2001 – 20 iulie 2006
Florian Coldea: iulie – octombrie 2006
George Cristian Maior: octombrie 2006 – ianuarie 2015
Florian Coldea: ianuarie 2015 - prezent
Urmăriți, de la ora 20.45, un interviu în exclusivitate cu președintele Klaus Iohannis, la Digi24 HD și pe www.digi24.ro.
Eduard Hellvig este în prezent europarlamentar, funcție pe care a mai ocupat-o și în 2007, anul aderării României în Uniunea Europeană.
El a fost numit ministru al Dezvoltării în 2012, în primul guvern condus de Victor Ponta, funcție din care a demisionat însă în decembrie 2012, după ce Agenția Națională de Integritate l-a găsit incompatibil întrucât pe lângă funcţia ministerială a fost şi director la o firmă, angajat ca cercetător în ştiinţe politice în altă societate şi a mai încasat salariu de la o bancă de celule stem.
Înainte de a demisiona, Eduard Hellvig declara că acuzaţiile care i se aduc de către ANI sunt „o mizerie”, că motivul atacurilor la adresa sa este legat de funcţia pe care o deţine în PNL, pe atunci aliat cu PSD în Uniunea Social Democrată, şi de faptul că se doreşte ca USL să piardă parlamentarele din 2012 şi prezidenţialele din 2014.
În decembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia europarlamentarului privind raportul ANI, stabilind astfel că Eduard Hellvig nu a fost incompatibil.
După alegerile din noiembrie 2014, numele lui Eduard Hellvig figura pe listele cu posibili consilieri ai noului președinte Klaus Iohannis.
Cine este Eduard Hellvig:
Studii şi specializări
2003 - 2009 - Doctor în Ştiinţe Politice, Școala Naţională de Studii Politice şi Administraţie Publică (SNSPA), Bucureşti
2006 - Absolvent al Centrului European de Studii de Securitate SES, Centrul European de Studii de Securitate „George C.Marshall”
2005 - 2006 - Absolvent al Colegiului Național de Apărare, Universitatea Carol I, Bucureşti
1999 - Absolvent al Şcolii de Vară organizată de Centrul de Studii Post-Comuniste, Universitatea Maryland College Park şi Centrul de Studii Post - Comuniste şi Fundaţia Soros
1997 - Licența broker BVB, Piaţa Bursieră Bucureşti
1993 - 1997 - Licenţiat în Ştiinţe Politice, Universitatea "Babeş Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică
Activitate profesională
2004 - Director Executiv Sintezis Romania
2001 - 2003 - Director General Institutul de Studii Sociale
1997 - 1998 - Broker BVB - TVM S.A.
1996 - 1997 - Director de Programe al „Institutului de Analiză Politică” Cluj-Napoca
Activitate politică
2011 - prezent - Secretar General al Partidului Naţional Liberal
2008 - Membru PNL
2004 - 2005 - Preşedinte interimar PUR Bihor
2003 - Membru PUR
Funcţii în administraţia publică centrală sau locală
2012 - Ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Guvernul României
1999 - 2000 - Consilier al Ministrului de Interne, Ministerul de Interne
Funcţii, activităţi parlamentare anterioare
2004 - 2008 - Deputat în Parlamentul României
2007 - Deputat în Parlamentul European
Activitate civică
Membru Redacţia „Sfera Politicii"
Articole Polis de specialitate
Știre în curs de actualizare.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News