La Mănăstirea Bârsana, invitați au fost localnici care știu să gătească produse tradiționale și să vopsească ouăle de Paște după rețete tradiționale. De asemenea, meșteri populari renumiți în toată lumea au vorbit despre arta lor și despre obiceiurile de Paște, pe care le respectă cu sfințenie.
Ileana Apan, o gospodină din Bârsana, a venit la mănăstire cu cozonac cu nucă, mac și rahat, cu șold de porc, cârnați și miel umplut, toate gătite în mod tradițional. Nu puteau lipsi ouăle de Paște, pe care le-a vopsit cu coji de ceapă și le-a ornat cu flori puse în ciorap.
Tot la Bârsana, Adriana Nedelea și Cristian Citre au stat de vorbă cu meșterii populari Pop Teodor și Ioan Bârsan, care au vorbit despre obiectele pe care le lucrează manual, cu migală, de la vârtelnița cu fus la celebrele porți de lemn maramureșene. Multe dintre lucrările lor au trecut granițele și unele au ajuns chiar dincolo de Ocean, în America.
La Vatican, Sanda Nicola a stat de vorbă cu Mihaela Caba, studentă la Universitatea Pontificală Saleziana, care a vorbit despre mesajul de Paște al Papei Francisc.
„Semnificația acestui mesaj e, practic, reînnoirea botezului. A punctat foarte frumos pe figura femeii și rolul femeii în societate. În multe alte predici făcute de Papa Francisc a ținut să sublinieze acest rol”, spune Mihaela Caba.
De asemenea, diaconul Olivian Filip a vorbit despre semnificația slujbei de Înviere.
„Trebuie să recunoaștem că fără Înviere grija apăsătoare de zi cu zi ar fi un marș absurd spre moarte. Or Dumnezeu, știind asta, ne-a întins o mână din eternitate, a intrat in istorie și a făcut-o să învie, practic, a doua oară”.
Preparatele tradiționale de Paște nu au lipsit nici de pe mesele moldovenilor. La Pensiunea Butuceni din Republica Moldova, despre astfel de bunătăți a vorbit Olesia Falaga, care le-a pregătit turiștilor tradiționalul miel copt, dar și sărmăluțe în foi de viță, cu orez date tot la cuptor.
Anatol Butnaru, proprietarul pensiunii, a vorbit despre tradițiile care s-au păstrat la Butuceni, localitatea în care trăiește, începând cu mâncarea și terminând cu ritualurile de Sărbători.
„Lumea dorește să se implice în viața reală a satului, începând cu făcut de placinte, colaci. Au fost clienți din Japonia care au vrut la măcinat chiar și au stat până s-a terminat toată procedura”, a spus el.
Digi24 a prezentat și felul în care românii din Spania au petrecut Paștele.
Nu în ultimul rând, am aflat și cum petrec paștele oamenii cunoscuți ca „salvatorii”. Este vorba despre cei care i-au salvat pe medicii și copilotul avionului prăbușit în ianuarie în Munții Apuseni.