Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de patronul firmei unde lucrau bărbații (VIDEO)

Data actualizării: Data publicării:
imagini blurate cu o femeie si un barbat care stau de vorba
Două femei care au vrut să ofere fructe unor muncitori au fost bătute de patronul șantierului unde lucrau bărbații. FOTO: captură video Digi24

Două femei au fost bătute pe o stradă din Timiș pentru că au vrut să ofere căpșuni unor muncitori nepalezi de pe un șantier. Bărbatul agresiv, care este patronul firmei la care lucrau muncitorii, a fost reținut.

Cele două femei au sunat la 112 și au reclamat că s-au dus la o firmă ca să ofere fructe unor muncitori, iar patronul le-ar fi înjurat și lovit.

Polițiștii au mers la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă.

Cele două femei le-au arătat polițiștilor și imagini cu momentul agresiunii.

Patronul ar fi devenit violent și le-ar fi spus femeilor că nu pot intra să le dea muncitorilor fructe pentru că nu sunt în pauză. 

Patronul, un bărbat de 39 de ani, a fost dus la poliție, unde a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de loviri și alte violențe.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri