Un dosar penal pentru distrugere din culpă a fost întocmit în cazul exploziei de vineri seara de la magistrala de gaze de lângă Podul Basarab din Capitală, însă compania Distrigaz Sud Rețele spune că nu deține informații în acest sens.
ACTUALIZARE. „În prezent nu deținem informații privind existența unui dosar penal aferent incidentului respectiv”, precizează compania Distrigaz Sud Rețele într-un punct de vedere transmis Digi24.
„În cazul unei solicitari a organelor abilitate, Distrigaz Sud Rețele va pune la dispoziție toate informațiile și documentele necesare privind acest incident. Facem precizarea că nu au existat victime și nici nu au fost identificate pagube materiale provocate terților în urma constatărilor noastre în teren”, mai spune compania.
Știrea inițială:
Muncitorii care lucrau acolo vor trebui să dea explicații, pentru ca polițiștii să stabilească dacă au respectat sau nu toate măsurile de siguranță.
La magistrala unde s-a produs explozia încă se lucrează - zona este împrejmuită, iar traficul este restricționat.
Noaptea trecută, oamenii din zonă au sunat la 112 și au anunțat că au auzit o explozie și că simt miros de gaz. Pompierii au evacuat preventiv 80 de persoane dintr-un bloc din apropiere.
Editor : Luana Pavaluca