Două persoane au murit și patru au fost rănite, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe DN 5, pe sensul de mers Bucureşti- Giurgiu, în dreptul localităţii Plopşoru, traficul rutier în zonă fiind blocat.
„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în această seară, pe DN 5, în apropierea localităţii Plopşoru, pe sensul de mers către Giurgiu, în urma producerii unui accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau şase persoane”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni şi Detaşamentului Giurgiu, cu autospeciala pentru transport personal şi victime multiple, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi trei ambulanţe SAJ.
Patru dintre persoanele din autovehicul au fost preluate de echipajele medicale pentru a fi transportate la spital.
Alte două persoane, o femeie şi un bărbat, se aflau în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale ajunse la faţa locului au efectuat manevre de resuscitare, fără succes însă.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenţia echipajelor specializate.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări cu privire la identitatea victimelor şi a cauzelor care au dus la producerea accidentului.
Editor : Liviu Cojan