Un incendiu îngropat de autorități. Tragica poveste a petrolierului românesc „Independența”
Este una din marile tragedii din istoria României. 42 de marinari morţi sau dispăruți, trei supraviețuitori, zeci de văduve și orfani care nu au primit nici până astăzi o explicaţie pentru ce s-a întâmplat. Un oraș încă marcat de tragedie şi o mușamalizare tipic comunistă. Acestea sunt datele celei mai mari catastrofe din istoria marinei românești. Urmăriți un documentar Digi24 despre destinul navei „Independența”, petrolierul care a explodat în strâmtoarea Bosfor, acum aproape 38 de ani.
15 noiembrie 1979, cu două ore înainte de răsărit, „Independenţa”, mândria flotei comerciale românești, se pregatește să treacă Bosforul. Vine din Libia și se îndreaptă spre portul Constanța. Are la bord 95.000 de tone de petrol crud, atât de necesar unei industrii românești aflate la apogeu. Totul se desfăşoară conform planului. Până când petrolierul este lovit de o altă navă şi explodează în inima Istanbulului. A fost cea mai mare tragedie pentru marina română, în care 42 de persoane și-au pierdut viața. Cu toate acestea, dezastrul a fost trecut de regimul comunist la "strict secret".
Mândria marinei comuniste
„Independența” era un colos. A fost construită în anul 1977, la șantierul naval Constanța. Prima dintr-o serie de cinci petroliere de mare tonaj comandate de Ceaușescu cu scopul de a asigura independența de petrolul rusesc, nava-amiral a flotei comerciale românești a beneficiat de tehnologie de ultimă generație. Măsura 303 metri în lungime, 46 de metri în lățime, iar înalțimea maximă era de 61 de metri. Propaganda comunistă nota că pentru construirea ei s-au folosit 700 kilometri de sudură, 150 de km de cablu și 100 de km de țevi. Realizată după un proiect spaniol, „Independența” ascundea sub puntea principală un adevărat hotel plutitor pentru membrii echipajului.
„Era dotată cu piscină, avea sală de forță, avea club, mese de tenis de masă, table, rummy și din astea”, spune Ioan Gomboșanu, fost marinar pe „Independența”.
Un botez nefast, marca Elena Ceaușescu
O asemenea realizare a oamenilor muncii nu putea să treacă neobservată. Pe 28 mai 1977, nava primește, într-o ceremonie organizată cu mare fast, botezul de lansare la apă.
„Se spune că e bine o navă să o boteze o femeie. Aceasta a fost Elena Ceauşescu. Iar ea n-a fost instruită că sticla aceea de şampanie pe care a aruncat-o s-o arunce cu o anumită forță. Şi sticla s-a atins de bordaj, dar nu s-a spart. Asta pentru marinari e un semn rău că nava aceea va avea o problemă la un moment dat”, povestește Ioan Gomboșanu.
După numai câteva voiaje, problemele încep să apară. Rapoartele din arhiva Navrom consemnează o serie de avarii.
„Mai multe reparații le făceam în voiaj decât făceam în șantier. Așa era obiceiul”, mărturisește Ioan Gomboșanu.
Industria avea nevoie de petrol, iar voiajele se succedau fără pauză. O altă notă trimisă de pe navă cu doar câteva săptămâni înainte de ultimul voiaj, arăta starea deplorabilă în care ajunsese nava în mai puțin de doi ani: „Independența nu poate pleca STOP Girocompasul defect, compasul magnetic necompensat STOP Echipajul este complet, dar de adunătură, incompetenți pentru exploatare STOP Nava în permanent pericol STOP”.
„În flotă, dacă nu aveai relații și pile, te dădeau pe petrolier, fiind navele cele mai periculoase”, punctează Ioan Gomboșanu.
„Fiind petrolier, unii ziceau că e bombă plutitoare”, spune și Ovidiu Cotlearenco, fost marinar.
Drumul spre moarte
Comandantul de drept al navei în primele 16 voiaje a fost Constantin Preda. Plecat în concediu, i-a lasat nava pe mâna lui Dorinel Mihai. Nici el, ca și restul marinarilor, nu agrea ideea de a naviga pe un petrolier. Cu două săptămâni înainte de ultimul voiaj, își depune demisia.
„Comandantul voia să scape de petrolier şi în ziua când noi ajungeam în România îi expira preavizul ăla de 15 zile. Şi, ca niciodată, noi care mergeam cu 14-15 noduri, de data asta am mers cu 17-18 noduri. Spun eu că ne-am grăbit la moarte”, povestește Ioan Gomboșanu.
Ultimul supraviețuitor
Ioan Gomboșanu este astăzi singurul supraviețuitor de pe „Independența”. A dus la capăt două voiaje. Al treilea a început pe 6 noiembrie 1979, cu 45 de membri ai echipajului la bord. După ce nava a fost încarcată cu țiței, a pornit spre Constanța. Comandantul anunțase că va coborî ancora în port pe 15 noiembrie, la ora 19.00. Pentru a ajunge la destinație, „Independența” trebuia să străbată întâi Bosforul: o fâșie de apă lungă de 30 de kilometri și lată de numai 700 de metri în cel mai îngust punct.
Cursul apei de-a lungul strâmtorii se modifică de 12 ori de la intrarea sudică și până la Marea Neagră. Este singura cale navigabilă din lume în care există cinci tipuri de curenți. Toate aceste lucruri o fac extrem de dificil de traversat. Chiar și cei mai experimentați comandanți apelează la Serviciul de Pilotaj din Istanbul când ajung în Bosfor. Piloții turci urcă la bordul navelor pentru a-i ajuta pe căpitani să treacă în siguranță dintr-o parte în cealaltă, prin virajele periculoase. Era puțin trecut de ora 4:00 când „Indepedența” se îndrepta cu viteză redusă spre punctul de îmbarcare al unui asemenea pilot.
„Ei, în momentul ala am sesizat o navă care a avut o mișcare dubioasă. Eu cu șeful mecanic eram în babord și l-am semnalizat cu lanterna, am dat cu tifonul, comandantul i-a luat prin radio, n-au răspuns la nici un fel de chemare a noastră”, își amintește Ioan Gomboșanu.
Era ora 4 și 35 de minute, ora României, când cargo-ul grecesc Evriali a intrat în plin în petrolierul românesc. Navele se aflau la aproape două mile de malul asiatic al Istanbulului, în dreptul digului de la Haydarpașa.
„Și ne-a atins cu aceasta prova, care a fost ca și un cuțit și a taiat tabla care avea 22 de milimetri grosime, a taiat-o și în momentul acela a evadat țițeiul afara din tanc”, spune Ioan Gomboșanu.
S-au spart geamurile pe o rază de 10 km în Istanbul
Din cauza ciocnirii celor două nave, s-a format o jerbă de scântei. De atât a fost nevoie pentru ca petrolul să se aprindă.
Ioan Gomboșanu: „Prima explozie atât de puternică a fost, încât s-au spart, datorită suflului, pe o rază de 10 kilometri geamurile în Istanbul”.
După explozia primului tanc, haosul se instalează la bordul Independenței.
„Tot vaporul pe partea stângă ardea. Barca din partea stângă nu se mai putea folosi. Instinctiv toata lumea ne-am dus la barca din partea dreaptă. Dar nici barca asta n-am putut s-o dăm la balta. Şi comandantul, la un moment dat, dându-și seama că barca nu se poate coborî de-acolo, ne-a ordonat să abandonăm nava fiecare cum putem”, povestește Ioan Gomboșanu.
Conștienți de iminența unor noi explozii, marinarii încep să se arunce în apa rece a mării de la aproape 20 de metri înălțime.
„Nu m-am aruncat printre primii. Prima dată s-au aruncat vreo doi ajutori mecanici care erau mai în vârsta decât mine, cu vreo 10-15 ani, eu având atunci vreo 26 de ani, de atunci chiar...s-au făcut 36 de ani....”, spune Ioan Gomboșanu, cu glasul înnodat de lacrimi.
Aflată la câteva mile în fața „Independenței”, nava românească „Banat” asistă la toată scena. Comandantul Șoitu trimite în țară primul telex care anunță accidentul: „La intrarea pe Bosfor la serai Independenţa a făcut explozie. La ora 4:35 se afla în urma navei Banat, 04.38 a doua explozie, din cauza flăcărilor nu se distinge nimic, nu au răspuns la vhf, 04.47 a treia explozie”.
O manevră de neînțeles. Mărturia pilotului turc
„Era foarte întuneric, era ceața, vizibilitatea era de aproape 1,5 mile marine. Independența era la patru mile față de noi la ultima conversație pe radio”, își amintește Dincer Sumerkan, pilotul navei Evriali.
Dincer Sumerkan este pilotul care a traversat Bosforul la bordul navei grecești. Cu douăzeci de minute înainte de coliziune, coboară de pe Evriali și se îndreaptă spre stația de pilotaj. Ultima instrucțiune pe care o dă comandantului grec Alekos Adamopulos este să țină banda de navigație din partea dreaptă, la un curs de 260 de grade.
Dincer Sumerkan, pilotul navei Evriali: „Dimineața în jurul orei 4 am urcat la bordul navei Evriali, la 5:15 am coborât de pe vas, iar la 5:35 am auzit ca Evriali s-a ciocnit cu nava românească”.
Nimeni nu își poate explica de ce căpitanul grec a făcut acestă manevră.
„Din câte am aflat, în loc să ia curs 260 spre dreapta, a luat 160, spre stânga. Dar nu înțeleg de ce a facut asta”, spune Dincer Sumerkan, pilotul navei Evriali.
Puțin după ora 5:00, un alt telex zguduie liniștea de la Navrom Constanța: „Independența a fost colizionată de o navă la intrare Bosfor, a luat foc, arde, se aud explozii, orașul în picioare".
Atmosferă ca de război în Istanbul
„Ne-am trezit cu o bubuitură foarte puternică, m-am dus să văd despre ce este vorba și am văzut geamul spart, soacra mea, care dormea, era acoperită de cioburi. Se vedea un fum negru și o flacără printre copaci. Cerul era de culoarea portocalei, iar senzația pe care am avut-o este ca s-a mișcat casa cu totul din loc”, povestește un localnic, Kemal Ayyucel.
Locuitorii Istanbulului au fost treziți de un zgomot infernal. Mulți dintre ei au crezut inițial că a fost vorba fie de un cutremur, fie de un atentat terorist. Kemal Ayyucel are 85 de ani, dar își aduce aminte perfect acea dimineață de coșmar. A luat binoclul, s-a dus la geam și a realizat pe loc că avusese loc un accident pe mare.
„A fost o explozie mare, nu vă pot povesti, trebuie să trăiești o asemenea experiență să o poți înțelege, e groaznic, simți că îți explodează urechile. Știi ce înseamnă să te trezești într-un asemnea infern? Te marchează profund”, spune Kemal Ayyucel.
Oamenii povestesc că pe străzi domnea o atmosferă ca de război. Casele, construite la numai câțiva metri de apă, aveau mai toate geamurile sparte. Peste tot numai cioburi, urlete și disperare. Suflul exploziei a fost atât de puternic, încât a distrus și vitraliile Moscheii Sfânta Sofia și ale Palatului Topkapî, vechi de sute de ani.
„Noi eram foarte mici când s-a produs explozia. A fost un zgomot foarte mare, s-au spart geamurile, iar noi am fugit în stradă crezând că a fost un cutremur. Ne-am dus cât mai aproape de locul accidentului să vedem fumul care iese din nava Independența”, povestește Muharrem Ay.
„A urmat o serie de explozii, mi-am facut griji pentru soțul meu care este pilot, am crezut că a murit, pentru că am realizat că ceea ce explodase era o navă. Am ieșit în stradă și am văzut cadavrele marinarilor aruncate la zeci de metri în aer de suflul exploziei”, povestește Ozden Ayrinlik.
Aproape că nu există om pe care să-l întrebi despre Independența care să nu-și aducă aminte câte ceva:
„Îmi aduc foarte bine aminte, a fost o explozie mare, era fum peste tot. Mi-a fost foarte frică”.
„Pelicula de petrol s-a extins în mare, a luat foc, și părea că arde marea”.
„Ne-am urcat pe un deal să vedem ce s-a întâmplat. De acolo am văzut incendiul mult mai clar. Au fost mai multe explozii, una după alta, ne-a fost teamă de resturile aruncate de explozie”.
Foarte mulți au avut de suferit pagube însemnate de pe urma exploziei.
„Deodată s-a facut lumină puternică și cerul era aproape roșu. De la zgomotul puternic s-au spart geamurile, iar apoi ne-au luat foc perdelele. Am văzut nava arzând și foarte mulți oameni țipând, erau panicați”, povestește Nuket Bagei.
„Am crezut că vine sfârșitul lumii! Flăcările au fost foarte mari din moment ce le puteam vedea de acasă. Cred că se puteau vedea din orice colț al orașului”, spune un alt martor ocular.
„Am văzut mai mulți oameni alergând pe vas și două persoane care au sărit în apă”, rememorează Nuket Bagei.
„Vreau să vă zic că cei doi ajutor mecanici erau în fața mea în momentul în care m-am aruncat în apă. Să fi fost al cincilea, al șaselea, dar nu-mi dau seama. Poate s-au aruncat și în alte zone ale vaporului. Ăștia doi erau în fața mea la 100-150 de metri și la un moment dat i-am găsit la morgă, morți amândoi”, spune înfiorat Ioan Gomboșanu, fost marinar pe „Independența”.
Între prima și a doua explozie nu au trecut decât trei minute. Un timp prea scurt pentru ca cei care s-au aruncat în apă să apuce să se îndepărteze de epavă.
Evadare din Infern
„Toate bucățile de tubulatură de deasupra vaporului erau rupte în bucați în momentul exploziei. Și bucățile acelea probabil că i-au lovit în diferite zone ale corpului și i-a fost fatală lovitura”, încearcă o explicație Ioan Gomboșanu.
Petrolul care se scurgea din navă s-a răspândit rapid în mare.
Ioan Gomboșanu: „Am simțit pe față ceva unsuros. Am dat cu mâna, iar în spate fiind lumina de la foc, și când am văzut negru am zis: ăsta sunt, acuma vine focul și aici. Am schimbat cadența și am avut focul, să zic așa, 7-8-9 metri în spatele meu. Căldura focului îmi încălzea omoplatul”.
Marea luase foc, îşi amintesc martorii. În lumina degajată de petrolul care ardea, marinarul Ioan Gomboșanu a văzut infernul.
Ioan Gomboșanu: „Îi vedeam ce se întâmplă în spate. Pe mulți i-a apucat focul din urmă. Dădeau din mâini disperați, dar n-aveam cum sa îi ajut. Abia m-am salvat pe mine”.
A înotat așa aproape o oră, mai bine de doi kilometri, timp în care filmul propriei vieți i s-a derulat prin fața ochilor.
Ioan Gomboșanu: În momentul când a fost jocul cu moartea, când focul a fost aproape și eram murdar de țiței pe față, atunci mi s-a derulat în față toată viața. Și în general dacă am făcut ceva rău.
- Și ați făcut ceva rău?
- Am făcut. Am făcut o prostie. Fiind băuți, cu un var de-al meu, își luase mașină, nu se găseau ștergătoare de parbriz și se mai împrumutau de ștergatoare de la unii la alții. Ei, mie asta mi s-a arătat în față.
- Deci în momentul în care aveați impresia că o să muriți, v-ați adus aminte de două ștergătoare furate?
- Cred că erau patru. Că luam să aibă și pentru altădată. Așa e omul.
Se crăpase de ziuă când Ioan Gomboşanu a ajuns la mal. Un om cu o barcă l-a pescuit aproape de țărm.
Ioan Gomboșanu: „Acolo m-a preluat mașina, un Mercedes, ăla n-a ținut cont că sunt ud, că sunt murdar, mi-a dat un pulover de-al lui, m-am îmbrăcat și m-a dus la Haydarpașa la spital. Acolo au pus pături pe mine, dar am tremurat în jur de 8-9 ore. Intrasem în hipotermie”.
Niciun ajutor din partea vinovaților
Echipajul navei grecești a scăpat ca prin miracol doar cu răni minore provocate de geamurile sparte în explozie. Evriali s-a îndepărtat la timp de zona periculoasă, fără să ofere nici un fel de ajutor marinarilor români. Căpitanul Adamopoulos a fost prins la scurtă vreme și arestat de paza de coastă turcă.
O veste neagră care vine prin telex
Între timp, în Constanța, vestea accidentului ajunge întâmplător la rudele celor de pe vas.
„Mama mea a lucrat toata viața teleimprimator telex la CFR și ea a fost printre primele persoane înștiințate, prin natura meseriei. În dimineața aia ieșea din tura de noapte și chiar în momentul schimbului cu urmatoarea colegă, a primit telexul. Și atunci colega i-a spus „Kaliopi, ai vazut telegrama asta?", povestește Cristina Boroiu, fiica lui Marin Boroiu.
Cristina Boroiu nu era încă născută la momentul accidentului. Tatăl ei, Marin Boroiu, intrase în flotă de șase ani. În anul 1978, marinarul s-a îmbarcat pe Independența. Avea 30 de ani, iar soția sa era însărcinată.
Tot ce știe despre ce s-a întâmplat cu tatăl său este din poveștile pe care le-a auzit în familie.
Cristina Boroiu: „Nu numai că nu îndrăzneai să pui prea multe întrebari, dar nu aveai cui. Nu exista o persoană la care să te duci, să bați la ușa: ce s-a întâmplat, spune-mi și mie, eu sunt văduva lui Cutărescu".
În lipsa unor certitudini, familia lui Marin Boroiu n-a renunţat să spere.
„Şi toți îmi spuneau: Și dacă trăiește? Şi dacă trăiește și nu mai poate să vină în țară? Şi dacă și-a făcut o viață în altă parte, şi dacă, și dacă... Adică o mie de semne de întrebare au fost”, spune Cristina Boroiu.
Marea mușamalizare comunistă. O știre ascunsă în pagina 5
Tragedia s-a petrecut în preajma celui de-al 12-lea Congres al PCR. Din acest motiv, regimul a decis să ascundă adevărul despre dezastru. În ziarul „Scânteia” de a doua zi, a apărut doar o știre ascunsă în pagina 5, fără a oferi nici un detaliu referitor la numărul victimelor.
Reporterii Digi24 au studiat mii de pagini din arhivele Securității pentru a vedea cum au încercat autoritățile comuniste să mușamalizeze dezastrul.
În dosarul de obiectiv „Independența", o decizie a Consiliului Oamenilor Muncii de la Navrom Constanța hotărăște să existe discuții separate cu fiecare familie sau rudă a membrilor echipajului. Trebuia să li se spună că tancul românesc „a suferit grave avarii și că toate părțile implicate lucrează pentru înlăturarea grabnică a acestora. Vom lua toate măsurile posibile pentru salvarea echipajului și a navei", se spunea, chiar dacă situația victimelor era deja cunoscută de autorități.
Cu toata opoziţia Securității, știrile încep să circule și în scurtă vreme toată Constanța afla de tragedie.
„Am aflat, da, eram în port și am ieșit dimineața. Deci, era prezența pe la 6 așa, ca să ieșim în radă. Și a venit un grup de-ai noștri care au trecut pe la birouri și acolo au aflat. Deci pe la 7, așa, am aflat”, își amintește Ovidiu Cotlearenco, fost marinar.
Ovidiu Cotlearenco este fratele geamăn al lui Leonard, șeful electricienilor care a pierit pe „Independența”. Leonard n-ar fi trebuit să fie pe navă în acel voiaj.
„A rămas el în concediu puțin. O zi, două, nu știu cât a fost. Şi băiatul care l-a schimbat, fiind nou, nu s-a descurcat așa repede și au hotarât să-l cheme din concediu și să plece în voiajul respectiv. Şi așa a fost, ăla a fost ultimul voiaj”, spune Ovidiu Cotlearenco.
Ca și Leonard, Ovidiu Cotlearenco este tot marinar. Nevoia l-a împins să treacă prin Bosfor la câteva luni după accident.
„Şi când am trecut în primul voiaj când am plecat, m-am uitat pe-acolo. Am venit pe seara așa și am vazut epava. A fost greu”, mărturisește Ovidiu Cotlearenco.
Coșmarul celor trei supraviețuitori
După accident, Ioan Gomboșanu a petrecut aproape o lună în Turcia, timp în care s-a întâlnit cu ceilalți doi supraviețuitori, Sorin Mihăilescu și Dragoș Voicescu. Împreună, au fost preluați de comisia de anchetă venită de la București și puși să dea declarații despre cele întâmplate.
Ioan Gomboșanu: „Cel mai dureros și cel mai grav pentru noi a fost când ne-am dus la morgă să-i recunoaștem pe cei decedați. Deci colegi care cu 24 de ore înainte am mâncat aceeași masă, să te duci să-ă vezi în morga arși pe față...”
Sicriele erau trimise în țară în serii de câte 7 sau 8. Rudele care se adunau în fața întreprinderii așteptau răspunsuri. Nu le-au primit însă niciodată.
Cristina Boroiu: „În momentul acela nu se știau foarte multe, încă mai veneau informații. Şi fiecare își căuta înnebunit mortul”.
Ovidiu Cotlearenco: „Cred că pe 10 sau 11 l-au adus acasă și l-am înmormântat a doua zi. Nu ne-am uitat ce a fost acolo, cine-a fost”.
Nu era tata!
Alții au fost însă curioși să vadă pe cine înmormântează.
Cristina Boroiu, fiica lui Marin Boroiu: „Bunica n-a rezistat. A desfacut...veniseră împachetați în niște ceolofane, în niște saci speciali. N-avea voie sa umble. A tăiat ceolofanul respectiv, prilej cu care a văzut că nu e tata. Adică tata ar fi avut niște semne distinctive. Gen o operație la plamâni, tata nu avea dinți puși în gură, omul respectiv avea și o altă vârsta, nu 30 de ani ca tata”.
Sora lui Chiriță Degeratu, marinar pe „Independența”, a așteptat două săptămâni să primească vești despre fratele ei. În hârtiile Navrom el apare ca fiind printre cei identificați.
Gheorghița Degeratu, sora lui Chiriță Degeratu: „Ne-au spus că n-avem voie să-l desfacem. Și bineînțeles că noi, familia, l-am desfăcut de două ori. El avea și o strungă destul de mare, și plus de asta avea și tatuajul pe mâna dreaptă”.
Pentru că cel pe care l-a dus la groapă nu era fiul ei, mama lui Chiriță nu a avut linişte până când a închis ochii.
Gheorghița Degeratu, sora lui Chiriță Degeratu: „Până când a murit, la 86 și jumătate de ani a murit, și veșnic o găseam la poartă și ea-l aștepta. Am căutat fiecare să-i spunem că dupa atâția ani, de unde să vină? Ea nu....”
Ioan Gomboșanu: „Eu dacă nu eram sigur că X e X, eu nu spuneam. Să se uite alţii să-şi dea cu părerea. Eu n-aş fi vrut să trimit pe nimeni acasă să fie mortul altuia. Dar acum, să mă ierte Dumnezeu, acum chiar dacă a îngropat pe altcineva şi o fi fost de pe vapor de-acolo, e unul dintre cei care i-au fost făcute datinile străbune. Asta e, să ne ierte Dumnezeu pe toţi. Nu se putea face nimic, erau arşi, nu se cunoşteau, faţa era arsă complet, şi dacă n-aveau nici un semn particular, după ce să-l recunosc?”
„Independența”, un caz îngropat
Singura despăgubire pe care rudele celor 42 de decedați sau disparuți au primit-o, a fost suma de 10.000 de dolari. Și asta la ani buni după accident și după procese nesfârșite cu statul român. Cei care au supraviețuit au primit doar așa-numitul „sac al marinarului". O sumă modică, cuprinsă între 1.200 și 1.800 de dolari, în funcție de poziția pe navă.
Statul român și-a recuperat în întregime pagubele suferite. „Independența” era asigurată pentru 40 de milioane de dolari, iar încarcătura contra sumei de 21 de milioane de dolari. Autoritățile turce au stabilit că vinovăția aparține 90% căpitanului grec, iar 10% lui Dorinel Mihai, pentru că a încercat să traverseze Bosforul cu un petrolier pe timp de noapte.
Epava încă mai ardea în 1980
„Epava a ars aici şi a rămas aici doi ani pentru că accidentul s-a întâmplat în noiembrie 1979 şi încă ardea în 1980. Epava a mai rămas undeva pe aici poate mai mult de un an. A fost un mare dezastru!”, spune Saim Oguzulgen, un turc care l-a însoțit pe reporterul Digi24 până la locul accidentului.
Saim Oguzulgen a fost pilot de strâmtoare și căpitan de cursă lungă. Cazul petrolierului românesc îl pasioneaza în mod deosebit.
- Acesta este unul dintre rapoartele despre „Independenţa”. Vezi aici? Raportul Independenţa.
- Şi ce zice?
- Cum s-a făcut operaţiunea. Ce s-a întamplat, dar in turcă.
- Şi pozele?
- Uite, vezi, aici s-a oprit.
- Şi accidentul unde s-a întâmplat?
- Undeva aici.
Le predă studenților de la Academia de Marină din Istanbul un curs despre siguranța navală în strâmtorile turcești.
„În 1980, 28.000 de nave treceau pe aici. Acum trec 55.000, adică dublu. Adică o dată la zece minute trece o navă pe aici”, explică Saim Oguzulgen.
Tocmai din cauza traficului din ce în ce mai mare, în anul 2003 turcii au înființat un centru modern pentru paza de coastă din care supervizează orice mișcare pe mare. Echipa Digi24 a avut acces în premieră în interiorul acestei facilitați. Datele statistice arată că de când a fost inaugurat sistemul de control prin radar, nu au mai avut loc coliziuni de nave în Bosfor.
O catastrofă și consecințele ei
„Sistemul actual ne-ar fi permis să observăm situația din timp și coliziunea ar fi putut fi evitată”, spune Mustafa Kaya.
Dincolo de miile de geamuri sparte, „Independența” a lăsat și altfel de urme pe malurile Bosforului. Poate și datorită ei, astăzi circulația navală se desfășoară într-o mai mare siguranță.
Mustafa Kaya: „A fost o catastrofă în urma careia s-au schimbat regulile pentru navele cu încărcătură mare care traversează Bosforul. Din păcate, măsurile se iau doar după producerea unui asemenea accident”.
Epava navei „Independența” a fost scoasă la suprafață la mai bine de patru ani de la accidentul naval din Bosfor. Resturile au fost tăiate în bucăți și vândute la fier vechi. Singurul lucru care a fost recuperat de pe navă este limba clopotului. Obiectul este și astăzi păstrat la Muzeul Marinei din Constanța.
Până acum, nu există niciun monument ridicat în memoria celor disparuți pe 15 noiembrie 1979. În urma lor au rămas 30 de văduve și 41 de copii fără tată. Pentru ei, Independența nu va fi niciodată motiv de sărbătoare.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
