„Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kovesi, a sesizat la data de 15 aprilie 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin.1 din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii în vederea efectuării de verificări cu privire la situaţia constatată în legătură cu apariţia în mass-media a unor afirmaţii denigratoare care aduc atingere dreptului la imagine a magistraţilor, cu consecinţa afectării independenţei sistemului judiciar”, se arată într-un comunicat al DNA.
În comunicat sunt citate unele declarații făcute de Radu Mazăre din perioada 09 – 10 aprilie 2014. „Presiunile politice pe care le face DNA în toată ţara şi în mod special în Constanţa sunt făcute la ordin. Eu nu vreau răul nimănui şi când nu o să mai fie preşedintele Băsescu nu o să discut niciodată ca să-mi plătească. Fiecare va plăti în faţa lui Dumnezeu”, a spus Radu Mazăre.
De asemenea, el a declarat că este o victimă a procurorilor DNA și că va pune în discuția PSD faptul că procurorii care nu își întemeiază suficient de bine cazurile nu sunt responsabilizați”.
„În acest context, s-a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii analizarea şi dispunerea măsurilor legale, ţinând seama că, prin declaraţii de acest gen se creează un potenţial de deteriorare a imaginii magistraţilor, ca reprezentanţi ai instituţiilor statului”, se mai arată în comunicatul DNA.