ACTUALIZARE 12:10 Mihael Guran, medic SMURD, a declarat astăzi că pacientul în comă este instabil și foarte critic, iar celelalte nouă persoane care au fost aduse aici nu sunt asistate de aparate. Majoritatea celor internați la terapie intensivă au traumatisme toracice.
Toți pacienții primesc vizite și au avut consiliere psihologică.
Două persoane au fost operate azi noapte, una la secția de ortopedie, iar unei alte persoane s-a refăcut o operație de angiografie și nu i s-au descoperit alte traumatisme.
Medicul SMURD a adăugat că medicii din Muntenegru s-au descurcat foarte bine.
ACTUALIZARE 11:30 „Sunt 11 pacienţi transferaţi în spitalul nostru, doi în stare critică la ATI, un bărbat şi o femeie. Mai există încă patru pacienţi la ATI, o parte din ei au suferit o intervenţie chirurgicală în Muntenegru şi au necesitat supraveghere pentru câteva zile. Aceştia sunt în stare bună. Restul de şapte pacienţi internaţi pe diverse secţii la noi, pe Chirurgie Plastică, Ortopedie, Chirurgie Toracică sunt în stare bună”, a declarat doctorul Leonard Grecescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar.
Potrivit acestuia, o femeie a suferit amputația unui membru inferior, aflându-se în stare critică. Acesta a mai afirmat că primele externări vor fi făcute cel mai probabil mâine.
Leonard Grecescu a mai spus că o parte dintre pacienți au primit deja consiliere psihologică, completând că și rudele răniților pot fi consultați de un psiholog, în cazul în care solicită acest lucru.
ACTUALIZARE 11.20. La Spitalul Elias din Bucureşti sunt internate patru dintre răniţii din Muntenegru. Potrivit directorului medical al Spitalului Elias, medicul Daniela Safta, dintre cele patru persoane, o pacientă de 26 de ani a fost deja externată. În ceea ce priveşte starea celorlalte trei persoane care au rămas internate, una singură se află în stare gravă, suferind un traumatism toracic forte, cu fracturi claviculă și de coaste.
Directorul Spitalului Elias a transmis aprecierea față de medicii din Muntenegru, care au scris diagnosticele pacienților și în limba latină.
„Noi am primit numele şi prenumele celor care urmau să vină la noi. Aveau tot ce era necesar pentru diagnostic. Pacienţii au venit foarte bine investigaţi. Au venit cu radiografii foarte bine făcute. Au fost foarte bine îngrijiţi. Diagnosticele erau în latină. Am repetat investigaţiile pentru că este nevoie de updatare pentru a fi corecţi când punem un diagnostic”.
Citiți și:
Victimele din Muntenegru au fost aduse acasă. Urmează identificarea morților. Nemulțumirile rudelor continuă
În memoria victimelor accidentului din Muntenegru: Miercuri, 26 iunie, zi de doliu naţional în România
Ministerul Sănătății invită donatorii de sânge la Institutul de Hematologie
Medicii au declarat că primele 48 de ore sunt foarte importante pentru evoluția ulterioară a pacienților.
Românii răniţi în tragicul accident din Muntenegru au fost repatriați cu două aeronave ale Ministerului Apărării. Aceastea au fost dotate cu aparatură medicală pentru ca starea de sănătate a victimelor să nu fie afectată. Pe aeroportul din România, zeci de ambulanţe au aşteptat pregătite să transporte răniţii către patru spitale din Capitală, unde vor continua să primească îngrijiri medicale.
Toţi cei 29 de răniţi au fost escortaţi în drumul spre spitale de agenţi ai Poliţiei Rutiere. 11 victime au fost internate la Spitalul Universitar, 10 la Floreasca, cinci la Elias şi patru la Spitalul Bagdasar Arseni.