Dineu festiv în cinstea regelui Simeon al II-lea al Bulgariei

Data publicării:
20112012 20dineu-34435

Cei doi suverani au avut un destin asemănător. Simeon al Bulgariei a urcat pe tron la 6 ani, ca regele Mihai al României. Atât regele Simeon, cât și regele Mihai au trăit aproape toată viața în exil și s-au întors în țară după instaurarea democrației.

La Palatul Elisabeta se află familia regală a României, reprezentată de principesa Margareta și principele Radu, dar și familia regală a Bulgariei, ambasadori ai Bulgariei, Marocului și Egiptului, arhiducesa Maria Magdalena a Austriei. Prezenți sunt și Emil Constantinescu și Ion Iliescu.

Invitații vor servi bucate alese pregătite de cei de la Palatul Elisabeta: cremă de dovleac, pulpă de căprioară cu piure de țelină, mazăre și orez sălbatic, precum și o prăjitură specială cu stema Bulgariei.

Mâine, regele Simeon al II-lea va primi din partea Universității București titlul Honoris Causa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Cum se menține Anca Țurcașiu în formă. Imaginile care au stârnit comentarii: „Ești femeie la peste 50 de ani...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Cât de realistă este „umbrela nucleară” propusă de Macron pentru a apăra Europa de amenințarea rusă
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a plăcut niciodată”. Este însă fanul unui actor anume...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...