DIICOT, percheziții ample la sediul Poliției Caraș-Severin și la locuințele unor polițiști

Data publicării:
politisti ofiteri diicot
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Mai multe percheziții au loc în Caraș-Severin, inclusiv la sediul Poliției și la locuințele unor polițiști. Șeful Serviciului Arme din IPJ și alți polițiști sunt bănuiți că au luat mită pentru a divulga subiectele de la examene în favoarea unor persoane care voiau arme, dar nu făceau cursuri, potrivit Mediafax.

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție Caraș-Severin fac miercuri 9 percheziţii, dintre care una la Poliția Caraș-Severin, la locuințele unor persoane, dintre care unele polițiști, și la sediul unei firme, urmând să aducă 10 persoane la audieri.

Perchezițiile au loc în cadrul unui dosar penal constituit la DIICOT Caraș-Severin în urma unei sesizări din oficiu a ofițerilor S.J.A. Caraș-Severin, în care se fac cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, mărturie mincinoasă și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Practic, susține DGA, începând cu anul 2017, la nivelul județului s-a constituit un grup infracțional organizat format din șeful unui serviciu din cadrul unei instituții aparținând M.A.I., un ofițer și 3 agenți de poliție din același serviciu, precum și administratorul și angajatul unei societăți comerciale autorizate în domeniul armelor și munițiilor. La grupul inițial constituit, au aderat, ulterior, și alte persoane, fără calitate specială, pentru a obține beneficii de la persoane care intenționau să obțină autorizația de procurare a unei arme sau de la persoane care dețineau deja arme și care făceau diverse infracțiuni sau contravenții la regimul armelor și munițiilor.

DIICOT: Polițiștii din grupare divulgau subiectele de examen, promovabilitatea fiind în procent de 100%

Membrii grupului infracțional sunt bănuiți că au obținut beneficii materiale de la persoane care intenționau să obțină autorizația de procurare a unei arme. Concret, reprezentanții societății comerciale autorizate în domeniul armelor și al munițiilor, în baza legii, organizau cursuri de instruire teoretică și practică, la finalizarea cărora cursanții susțineau un examen în fața unei comisii formate din polițiști specializați. În cazul promovării examenului, cursanților li se elibera un certificat de absolvire care stătea la baza eliberării autorizației de procurare a unei arme. În realitate, cei doi reprezentanți ai societății comerciale autorizate nu susțineau cursurile și atestau în mod fictiv prezența cursanților la ore.

Înainte de susținerea examenului, polițiștii din grupare divulgau celor doi reprezentanți ai societății comerciale subiectele de examen, care, la rândul lor, le înmânau cursanților care susțineau examenul, promovabilitatea fiind în procent de 100%.

„Promovarea examenului la cursurile organizate de această societate comercială a devenit de notorietate în rândul persoanelor interesate și au existat cazuri în care persoane care domiciliau în județele limitrofe și care nu reușeau să promoveze examenele în județele în care aveau domiciliu, se înscriau la cursurile organizate de societatea comercială în cauză unde reușita era garantată”, arată DGA.

DIICOT: Erau favorizate persoane cu funcții importante care aveau deja arme

O a doua modalitate de acțiune a grupului organizat viza favorizarea unor persoane cu funcții importante care aveau deja arme și care aveau diferite infracțiuni sau contravenții la regimul armelor. Astfel, la grupul infracțional organizat au aderat două persoane cu funcții care au săvârșit infracțiuni și contravenții la regimul armelor și munițiilor, fiind protejați de ceilalți membri ai grupului pentru a nu răspunde penal sau contravențional prin tergiversarea cercetărilor în dosare penale, falsificarea unor înscrisuri ale societății comerciale autorizate sau neaplicarea unor sancțiuni complementare (anularea sau suspendarea dreptului de deținere a armelor).

În cauză s-a beneficiat de sprijinul I.G.P.R. - Direcția Operațiuni Speciale și al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că este vizat șeful Serviciului Arme din IPJ Caraș-Severin.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”