DIICOT a reţinut un francez sub acuzaţia de pornografie infantilă
Data publicării:
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO - SCCI, fac cercetări în cazul unui cetăţean francez, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunii pornografie infantilă prin sisteme informatice, informează, joi, DIICOT.
„În sarcina inculpatului Rohee Arnaud Bertrand Raymoun se reţine că a procurat şi deţinut fişiere de tip imagine şi video, conţinând poze şi filme cu minori în ipostaze pornografice”, precizează DIICOT.
Inculpatul a pus la dispoziţia terţilor materialele pornografice cu minori prin intermediul reţelelor informatice.
Procurorii DIICOT au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.