Dezmințire: NU există o mașină cu dezinfectanți prădată de hoți

Data actualizării: Data publicării:
dezinfectanti3-1

Autoritățile au anunțat, miercuri seara, că din verificările făcute până acum de Poliție, nu se adeverește informația că o mașină care ducea dezinfectanți la spitalul din Lugoj a fost prădată de hoți”, așa cum s-a relatat în presă.

„Din verificările efectuate, până la această oră, de către structurile Poliției Române această informație NU ESTE ADEVĂRATĂ”, anunță autoritățile.

Polițiștii au avut discuții atât cu reprezentanții Spitalului Municipiului Lugoj, cât și cu administratorul firmei care ar fi trebuit să furnizeze respectivul dezinfectant, iar ambele părți au negat informațiile apărute în spațiul public.

În cauză se continuă verificările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicare de informații false.

„Vă informăm că, de la începutul anului și până în prezent, la nivel național nu a fost înregistrată nicio sesizare prin care o persoană fizică sau juridică să semnaleze că, vreun autovehicul încărcat cu sute de litri de dezinfectant să fi fost victima vreunei infracțiuni. De asemenea, asigurăm cetățenii că efectivele Poliției Română sunt la datorie și acționăm zilnic pentru prevenirea și combaterea criminalității”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Știrea privind presupusul jaf a fost publicată mai întâi de presa locală, care îl cita pe managerul Spitalului din Lugoj, Erwin Floroni. „Noi am comandat dezinfectanţii, săptămâna trecută, la o firmă din Ilfov, cu care lucrăm de ani de zile şi au fost serioşi. Cum transportul nu a mai ajuns, astăzi am sunat să văd ce se întâmplă. Mi s-a spus că ei au trimis marfa, însă maşina care efectua transportul, şi în care erau şi dezinfectanţii care trebuiau să ajungă la un spital din judeţul Hunedoara, ar fi fost jefuit”, a declarat managerul Spitalului din Lugoj, Erwin Floroni, citat de site-ul sursadevest.ro.

Editare web: Luana Păvălucăsite

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...