Invitat la „Jurnalul de seară”, Darius Vâlcov a explicat „cum a ieșit, astăzi, proiectul de lege din Comisie”.
„Este un singur articol, extrem de important, în care facem o derogare de la lege, în sensul în care mărim la 6% redevența, pentru că, pe Legea minelor este 4%. Pe licență este 2%”, a explicat președintele Comisiei parlamentare.
„Iar în restul avem numai cadrul general. Rezolvăm problema celorlalte elemente chimice. Nu dăm voie să se meargă la exploatarea respectivului minereu, altul decât aurul sau argintul, decât după obținerea, în condițiile legii, a unei noi licențe”, a spus Darius Vâlcov.
Potrivit acestuia, prevederea este valabilă pentru toate exploatările din care se extrag, anual, cinci tone de aur.
Proiectul de lege a intrat în Comisiei „cu nouă articole și un acord”, a adăugat Darius Vâlcov. „Șapte au fost modificate radical și acordul (dintre Guvern și RMGC, n.r.) a dispărut deocamdată. Urmează, luni, să dezbatem ultimele două articole și, probabil luni sau marți, cu o întârziere de două zile, să dăm votul pentru proiectul de lege”, a conchis senatorul PSD.
Directorul Roșia Montană Gold Corporation, Dragoș Tănase, a declarat, la Digi24, că nu se poate pronunța, deocamdată, asupra deciziei de astăzi a Comisiei parlamentare speciale.
„Din păcate nu pot să comentez foarte mult, nevăzând despre ce este vorba. Văd doar declarații generale. Ar trebui să vedem și noi un text de lege, un proiect. Să vedem în ce măsură proiectul pe care îl cunoaștem cu toții din presă a fost modificat”, a spus Dragoș Tănase.