Comisia de buget, care se transformă într-o comisie de anchetă începe această verificare la CEC cu o pauză, pentru că audierile vor avea loc în data de 9 decembrie. Motivul este că în această perioadă în Parlament se va disputa și bugetul de stat pe anul viitor, iar membrii comisiei au spus că nu vor să se suprapună cele două chestiuni.
Pe lângă Radu Ghețea, președintele CEC și ministrul de Finanțe Daniel Chițoiu vor mai fi audiați în comisia de anchetă și anumiți directori și președinți din cadrul CEC, cei care se ocupă de creditare.
Radu Gheţea a devenit subiect în războiul politic dintre preşedinte şi premier când cei doi s-au acuzat reciproc sau prin intermediari în legătură cu felul în care fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, a obţinut un credit de peste un milion de euro de la CEC. În acel context, ministrul finanţelor a declarat public că preşedintele îl sunase ca să intervină pentru Radu Gheţea, să nu fie schimbat de la şefia CEC.
Preşedintele a confirmat, printr-un comunicat, conversaţia avută cu ministrul finanţelor despre şefia CEC. Potrivit comunicatului, însă, preşedintele voia doar să evite încă o schimbare politică în domeniul bancar care ar fi transmis semnale negative în piaţă. „După înlocuirea pe criterii politice a conducerii EximBank, domnul președinte Traian Băsescu l-a avertizat pe domnul ministru Daniel Chițoiu că schimbarea din funcție, nejustificată și tot pe criterii politice, a domnului Radu-Grațian Ghețea este de natură să creeze neîncredere în sistemul bancar românesc”, subliniază Președinția.
Comisia senatorială cere CEC Bank lista creditelor acordate în condiţii speciale începând cu 2011
Senatorul Sorin Bota ( PSD) a propus ca, pe lângă invitarea prim-vicepreşedintelui CEC şi a membrilor din Consiliul de administraţie al CEC care se ocupă de creditare, comisiei de anchetă să i se pună la dispoziţie normele bancare aprobate de BNR în baza cărora lucrează CEC şi acordă credite.
În plus, s-a decis ca CEC să transmită comisiei o listă, începând cu anul 2011, cu creditele speciale acordate în afara politicii normale de creditare.
Sorin Bota a explicat că este vorba despre acele credite care se acordă, ca orice afacere a unei bănci, în condiţii speciale, "când decide directorul de sucursală din judeţ sau preşedintele din centrală, în baza competenţelor pe care le au, acordarea unor credite, şi a sumei maxime pe care o pot acorda".
La rândul său, senatorul PNL Iulian Dumitrescu a declarat că scopul comisiei este să studieze activitatea managerială a CEC Bank, pentru a da un raport cât mai obiectiv cu privire la această activitate.