„Actor legendar de anvergură, cu un umor cald, sensibil, generos, Sebastian Papaiani ne lasă o lume a zâmbetului şi a glumei bune”, afirmă premierul Dacian Cioloş într-un mesaj de condoleanţe transmis la moartea actorului, potrivit News.ro.
„Cu o filmografie bogată şi o carieră strălucită în teatru, Sebastian Papaiani a creionat drumul său prin talent, spontaneitate, puterea de a face haz de necaz. Ni-l amintim în roluri memorabile, precum plutonierul Căpşună din seria B.D., Păcală, Ieremia din «Toate pânzele sus», Gogu din «Nea Mărin, miliardar» şi din multe alte roluri de neegalat în memoria cinefililor şi a spectatorilor. Regret plecarea sa dintre noi şi transmit condoleanţe familiei şi celor apropiaţi!”, mai arată premierul în mesajul său de condoleanţe.
Actorul Sebastian Papaiani, în vârstă de 80 de ani, a încetat din viaţă marţi.