Curtea de Conturi: Proiecte și studii în valoare de peste 24 milioane de euro stau nefolosite la Ministerul Comunicațiilor

Data publicării:
dosare bibliorafturi

 

Conducerea MCSI nu a urmărit şi nu a dispus măsuri pentru asigurarea ducerii la îndeplinire a prevederilor Ordinului nr. 570/2014, cu consecinţa imposibilităţii obţinerii unei imagini exacte şi corecte asupra unui număr de 132 proiecte şi studii în valoare de 107.658.409,58 lei, deţinute de MCSI şi neutilizate în scopul pentru care au fost realizate”, se arată în raport.

Este vorba despre un ordin dat în anul 2014 de ministrul de atunci, Răzvan Cotovelea.

Echipa de audit a constatat că, deși a fost dispusă constituirea unei comisiei de evaluare a acestor proiecte, „nu au fost realizate obietivele pentru care s-au emis” patru ordine de ministru date în acest sens.

Fostul ministru Marius Bostan, remaniat recent, a spus pentru HotNews.ro că printre aceste studii sunt și unele care datează din anii 2.000.

Există o listă cu aceste studii, noi am publicat pe site o parte dintre ele, care erau mai noi şi puteau fi folosite la ceva. Studiile sunt din anii 2000 încolo. Unele sunt vechi, foarte slabe, însă unele sunt interesante şi le-am urcat pe site-ul ministerului la secţiunea studii”, a spus Marius Bostan.

Citiți materialul integral pe HotNews.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri