Curs de pompieri voluntari de 133 de ore, predat în două ore

Data publicării:
pompier inquam

Discuție reporter - reprezentant firmă de tranning PSI:

Reporter: Au avut răspunsurile? Ca să meargă repede?
Reprezentant firmă: Nu ca să meargă repede! Este un chestionar în care se încercuieşte răspunsul corect. Probabil că a fost aşa, că au fost sprijiniţi dar nu este un examen în care să concureze pe loc!

Un reprezentant al firmei care pregăteşte pompieri voluntari admite că unii candidaţi au fost „ajutaţi”. Fost angajat la Situaţii de Urgenţă, îşi aminteşte că zece paznici de la Cora Lujerului au primit calificare de salvatori fără să ştie de fapt cum să ajute victimele unui incendiu.

Reprezentant firmă: Cunosc problema!
Reporter: Adică?
Reprezentant firmă: S-au făcut cursuri, nu s-a făcut atât cât era de parcurs pentru că a fost solicitarea lor, a celor de la hipermarket, că era sfârșit de an, că oamenii sunt în probleme de vânzări, că nu pot asigura prezența oamenilor la cursuri și să facem de așa manieră încât să se termine mai repede cursul și apoi să urmeze pregătirea continuă.

Cei care au primit diploma de pompier voluntar sunt revoltaţi. Au răspunderea să salveze vieţi, dar nu au fost învăţaţi cum să o facă.

Ne-au explicat în două ore cursul care scrie aici că are 133 de ore. Apoi am fost chemaţi la examen. La examen ne-au fost aduse rezultatele de către domnii de la firma respectivă”, spune un cursant.

Paznicul care a primit diplomă de pompier voluntar fără să ştie nimic despre operaţiuni de salvare nu mai lucrează la hipermarketul care îl şcolise de ochii lumii. A demisionat de teamă. „Eu nu ştiam ce să fac şi dacă Doamne fereşte avea loc o tragedie, noi eram traşi la răspundere”, spune acesta.

Conform legii, administratorii clădirilor de comerţ cu suprafeţe de 1.000 de metri pătraţi sunt obligaţi să desemneze persoane care să ştie să aplice normele de protecţie şi securitate în caz de incendiu. Oficialii Cora susţin că toate normele sunt îndeplinite.

„În legătură cu solicitarea dumneavoastră, precizăm că toate magazinele Cora Romania îndeplinesc condițiile legale în domeniul securității împotriva incendiilor, dispunând de personal calificat în acest sens, precum și de colaboratori/prestatori acreditați”, este precizarea companiei Cora România pentru Digi24.

Firma care a acordat diplome de pompier voluntar pe repede înainte funcţionează cu autorizarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Instituţie care susţine că nu are cum să o sancţioneze pentru că nu îşi face treaba.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri