Cum au descoperit două femei din Marea Britanie ca au fost schimbate la naștere

Data publicării:
După ce adevărul a ieși la iveală, relația dintre Jessica și mama ei nu a mai fost la fel.
Un caz extraordinar din West Midlands dezvăluie cum două femei au fost schimbate la naștere, în urmă cu 55 de ani. Serviciul Național Medical din Marea Britanie declară incidentul ca fiind „o eroare îngrozitoare”. Foto: Shutterstock

Un caz extraordinar din West Midlands dezvăluie cum două femei au fost schimbate la naștere, în urmă cu 55 de ani. Serviciul Național Medical din Marea Britanie declară incidentul ca fiind „o eroare îngrozitoare”, relatează BBC.

Totul a început cu un simplu test ADN pe care un bărbat, pe nume Tony, l-a primit cadou de Crăciun, însă rezultatele testului l-au șocat: nu și-a găsit sora biologică pe care o știa. În loc de Jessica, rezultatele arătau o altă femeie, Claire.

Viețile femeilor, schimbate pentru totdeauna

„A fost un șoc total să văd numele unei persoane pe care nu o recunoșteam ca parte a familiei mele”, povestește Tony. Acel moment a declanșat o serie de evenimente care aveau să schimbe viețile ambelor familii.

Dimineața următoare, Tony a contactat-o pe Claire cu ajutorul companiei care oferea testele ADN.

„Bună! Numele meu este Tony. Am făcut acest test ADN și îmi apare că esti sora mea. Cred că este o greșeală. Mă poți lămuri?”, a scris bărbatul într-un mesaj adresat lui Claire.

„Mereu m-am simțit ca o impostoare”

În urmă cu doi ani, Claire și-a făcut același test ADN, pe care îl primise de la fiul său, rezultatele fiind total neașteptate pentru ea.

Femeia povestește că testul nu i-a oferit vreo conexiune cu nicio rudă cunoscută și s-a gândit că ar putea să fi fost adoptată.

În 2022, când Tony și-a făcut testul ADN, Claire a primit o notificare care o anunța că un membru al familiei s-a alăturat arborelui său genealogic.

„Mereu m-am simțit ca o impostoare”, povestește Claire, adaugând „am crezut că sunt adoptată”.

După ce au început să vorbească, Tony și Claire au descoperit că femeia s-a născut în aceeași perioadă și la același spital ca sora lui Tony, Jessica.

Atunci, ei și-au dat seama că singura explicație era ca cele două femei să fi fost schimbate la naștere, în urmă cu 55 de ani.

Fără ezitări, Claire a simțit că trebuie să-și cunoască familia biologică.

„Îmi doream să îi văd, să îi cunosc, să le vorbesc și să îi îmbrățișez”, a spus Claire.

O noapte de iarnă în 1967

Tony i-a povestit mamei sale ce a descoperit, iar aceasta și-a dat seama că povestea trebuie investigată.

Mama povestește că a dat naștere în jurul orei 22:20 și a ținut-o în brațe pe fetiță doar câteva minute înainte ca asistentele să vină și să o ia, această practică fiind una obișnuită în materinități în acea perioadă.

Jessica s-a născut doar câteva ore mai târziu, la același spital.

Dimineața următoare, însă, cele doua fetițe au fost schimbate, fiecare ajungând la „familia greșită”.

După ce adevărul a ieși la iveală, relația dintre Jessica și mama ei nu a mai fost la fel.

Claire s-a întâlnit cu fratele și mama ei biologică, constatând că existau foarte multe asemănări între ei.

„O eroare îngrozitoare”

După câteva săptămâni de la primirea rezultatelor testului ADN, Tony a contactat NHS Resolution, care se ocupă cu plângerile împotriva Sistemului Național Medical din Marea Britanie, explicând că cele două femei au fost schimbate la naștere.

Aceștia au declarat că schimbul de bebeluși a fost „o eroare îngrozitoare” și au acceptat răspunderea legală.

„Este un caz unic și complex”, a adăugat sursa citată, care face verificări pentru a stabili suma de compensație datorată.

Claire și-a regăsit mama, Jessica și-a pierdut-o

„Suntem foarte apropiați”, spune Claire despre familia ei recent descoperită.

„Mi-ar plăcea să petrec cât mai mult timp cu ei, desigur, dar acel timp a trecut, mi-a fost furat”, a adăugat ea. 

Însă, în timp ce Claire și-a regăsit mama, Jessica și-a pierdut-o.

Mama povestește că deși Claire a început să o strige „mamă”, Jessica nu o mai consideră astfel. Tot ea spune că simte că „a căștigat o fiică”, însă o consideră în continuare pe Jessica fiica ei.

„Nu contează pentru mine că Jessica nu este fiica mea biologică”, spune ea. „Ea este în continuare fiica mea și așa va fi mereu”.

Editor : Ștefania Apostol

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a aflat vârsta maximă pe care o poate atinge un om. Descoperirea făcută în urma celui mai amplu studiu de...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Andrea Bocelli, dezvăluiri despre accidentul în urma căruia a rămas orb: „Acela a fost momentul când s-a...
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un salon de piercing
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
James Van Der Beek, forțat de împrejurări să dezvăluie că are cancer. Actorul de 47 de ani, pus în fața unei...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...