Din imaginile filmate în intersecţia unde s-a produs accidentul se observă că şoferul nu frânează şi nu face nicio manevră pentru a-i evita pietonii aflaţi pe trecere. Impactul a fost fatal pentru băiatul de 5 ani. O angajată a unui magazin din apropiere, studentă la medicină, a încercat să salveze viaţa copilului.
Echipajul SMURD n-a mai putut face nimic.
La spital a ajuns verişoara băiatului, care îl avea în grijă cât părinţii erau la serviciu. Cei doi se întorceau din parc.
„Am dat să trec, pe trecere, şi a venit o maşină şi dintrodată - jos şi nu mai ştiu ce s-a întâmplat după aia”, povestește ea.
Mama este sfâşită de durere. Şi-a pierdut în accident singurul copil.
„Pe trecerea de pietoni să nu-l vadă? N-a vrut să imi spună nimic, n-a avut curaj nici măcar să mă privească în ochi”, spune ea.
„Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare negativă, în cauză întocmindu-se și un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă”, spune inspector principal Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Şoferul în vârstă de 33 de ani a recunoscut că nu era atent la drum. Scăpase telefonul mobil şi s-a aplecat să-l caute. Bărbatul riscă o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare.