De parcă supliciul nu era suficient, doctorul a filmat chinurile micului pacient şi l-a ameninţat că pune imaginile pe Internet. Ceea ce a şi făcut, iar autoritățile s-au sesizat din oficiu. Vă avertizăm că urmează scene cu puternic impact emoţional.
Cea mai uşoară pedeapsă pentru medicul stomatolog ar fi mustrarea, iar cea mai dură, ridicarea dreptului de a profesa pentru o perioadă de şase luni sau un an. Şi asta pentru că, potrivit specialiştilor, băieţelul ar putea rămâne cu sechele pe viaţă după vizita la dentist.
Cei de la Protecţia Copilului o caută acum şi pe mama copilului, pentru a stabili dacă obișnuiește să-l maltrateze pe cel mic. Protecţia Copilului şi Poliţia au intrat pe fir, după ce imaginile au fost postate pe Internet chiar de stomatolog, Cel care avea datoria să potolească teama micului pacient şi să aibă grijă să nu îl traumatizeze.