Dumitru Bălan este unul dintre cei 26 de ceferişti suceveni reţinuţi în descinderile de luna trecută. Controlorul a fost chemat într-o dimineaţă la direcţia regională Iaşi și nu bănuia că noaptea o va petrece în arestul Poliţiei Braşov.
„Ne-au băgat în arest, ne-au luat lucrurile, ne-au reținut tot ce e valoare și am stat până dimineața acolo, în niște camere insalubre, de nedescris. Dără cearceafuri pe pat, doar cu o pătură neînfățată, într-o mizerie de nedescris”, ne-a spus Dumitru Bălan, angajat la CFR Suceava.
Din arest, cu greu a reușit să își anunțe familia. Loredana Bălan, soția lui Dumitru Bălan, povestește. „La copii nu le-am prea spus atunci, le-am spus că e plecat la Brașov, dar nu le-am spus de ce și cum. Nu am putut să dorm deloc până a venit acasă”.
Despăgubiri de un milion de euro
„Chiar dacă am stat numai 24 de ore în arest, dar oricum a fost o experienţă... Cu toate că în viața mea, până la 45 de ani, nu am avut o amendă, deci nimic absolut”, a declarat Dumitru Bălan.
Abia în faţa magistraţilor, bărbatul şi-a dat seama de confuzie. Cel căutat de procurori era colegul său de birou, pe care îl cheamă tot Dumitru Bălan şi care este tot controlor. Pe acesta din urmă, procurorii l-au filat şi l-au interceptat, timp de un an şi jumătate. După ce au studiat fotografiile de la filaj, anchetatorii şi-au dat seama de eroare.
„Statul trebuie să plătească. Procurorii nu trebuie să greșească, adică să aresteze ca în anii 50, să ia pe loturi - un lot de 50, înca un lot de 50. Și atunci e logic că procurorii nu mai pot să facă deosebire”, a declarat avocatul Mihai Poenaru.
Dumitru Bălan vrea acum să ceară în instanţă 1 milion de euro, despăgubiri pentru cele 24 de ore petrecute în arest. Bărbatul este hotărît să îşi caute dreptatea inclusiv la CEDO.