Control la club Colectiv cu o zi înaintea tragediei. Patronii au fost invitaţi cu actele firmei la ANPC

Data publicării:
Captura concert Goodbye to gravity in seara incendiului din Colectiv YouTube 1

Preşedintele ANPC, Marius Dunca, a declarat la Digi24 că sesizarea a fost primită în 18 octombrie. Reclamaţia se referea la neconcordanţa între sumele de pe meniu şi cele încasate la cognac.

„Noi, când ne-am deplasat nu am ştiut că e club, am ştiut că e un operator economic. Procedura e aşa: vine un consumator, ne dă adresa, noi ne ducem şi acolo observăm dacă e club, magazin, dar odată ce reclamaţia a venit pe băuturi alcoolice, s-a deplasat o echipă de la biroul de alimentare.

La data şi ora controlului nu era niciun reprezentant legal al firmei, doar o persoană, am lăsat o invitaţie în care le-am spus să vină un reprezentant legal sau administrator cu documente a doua zi, vineri, cu certificat de înregistrare a firmei, cod CAEN care îmi dă autorizaţia de funcţionare, ştampila, registrul unic de control şi o imputernicire din partea administratorului, şi autorizaţia sanitar veterinară şi lista de preţuri.

Vineri, nimeni nu a venit la sediul comisariatului.

Conform procedurii, colegii mei trebuiau luni să se ducă din nou la sediul şi să afişeze o nouă invitaţie pentru reprezentantul legal.

Noi am verificat de-a lungul timpului operatori cu domeniul de activitate cluburi, anul acesta – 1.800. Nu poţi să intri la un operator economic dacă nu e un reprezentanz economic şi nu pune la dispoziţie registrul unic de cotrol, dacă nu vine abia apoi putem să îl sancţionăm pentru împiedicarea controlului. Mai departe nu e competenţa noastră”, a declarat Marius Dunca.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...