În Centrul Vechi sunt peste 300 de cluburi care pot găzdui peste 2500 de persoane. La fiecare sfârșit de săptămână, în cluburile şi barurile din centrul Bucureştiului petrec peste 7.000 de oameni, deşi capacitatea localurilor este mult mai mică.
În goana după profit, patronii de cluburi nu mai ţin cont de nicio regulă şi umplu până la refuz încăperi mici, care, în cazul unui incendiu, devin un pericol pentru petrecăreţi.
„Într-un club, atunci când avem aglomerări de persoane, blocarea căilor de evacuare este foarte importantă.Trebuie să avem un plan de evacuare, trebuie săexecutămexerciții cu personalul la locul de muncă, pentru a fi în măsură să se acorde prim ajutor în situaţie de urgenţă", spune Tudorică Dumitru, specialist situații de urgență.
„Niciuna dintre aceste reguli absolut necesare nu e respectată în cluburile din Centrul Vechi, verificate de pompieri. Uşile de evacuare erau blocate, iar planurile în caz de urgenţă - inexistente. Intalații electrice exploatate necorespunzător,și lispa mijloacelor de intervenție, mai exact stingatoarele care lipseau", spune Adrian Marin, pompier.
Pompierii au dat amenzi de peste 23.000 de lei. În urmă cu mai bine de două luni, unul dintre cele mai cunoscute cluburi din centrul Bucureştiului a ars într-un incendiu. La Constanţa, un restaurant a fost mistuit de flăcări, iar trei tinere au murit după ce au rămas blocate într-o încăpere a localului.