Comisia de Etică: Reducerea detenţiei pentru o lucrare ştiinţifică trebuie eliminată din lege

Data publicării:
Inchisoare

Pentru fiecare lucrare cu caracter ştiinţific realizată în regim de detenţie persoana privată de libertate primeşte, în prezent, o reducere a pedepsei cu 30 de zile.

Preşedintele Comisiei de Etică, Marian Popescu, a spus, într-o conferinţă de presă, că au fost şi „cazuri de recorduri absolute”, unul dintre acestea fiind cel al lui George Copos, care a primit pentru cinci lucrări, nevalidate ca fiind ştiinţifice toate, o reducere a pedepsei cu 150 de zile.

„Am observat că este imperfect cadrul legal existent. Imperfecţiunea majoră se referă la modul în care este stabilit caracterul ştiinţific al unei lucrări. Elementele de legislaţie privind executarea pedepsei prevăd două condiţii: deţinutul îşi găseşte un profesor universitar care îi dă o recomandare sau îi scrie directorului penitenciarului că un anumit deţinut face o lucrare ştiinţifică şi al doilea element este că lucrarea trebuie publicată la o editură recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Ar trebui să existe filtre mult mai precise prin care se stabileşte că o lucrare are un caracter ştiinţific”, a declarat Marian Popescu, potrivit Mediafax.

Preşedintele Comisiei de Etică a explicat că în universităţile româneşti, ca în toată lumea, se ştie ce înseamnă un parcurs ştiinţific şi este de domeniul improbabilului ca un deţinut să poată face o lucrare ştiinţifică în detenţie.

„Noi am propus câteva filtre. La analiza pe care am avut-o, Comisia de etică a ajuns la o concluzie mult mai simplă, şi anume că trebuie scoasă această prevedere privind faptul că poţi să ieşi cu 30 de zile mai devreme din detenţie pentru că ai publicat o lucrare ştiinţifică. Menţinerea ei nu face decât să vicieze în continuare relaţii consolidate, nu face decât să vulnerabilizeze, să decredibilizeze ideea de cercetare ştiinţifică”, a mai spus Marian Popescu.

Profesorul Georgeta Ghebrea, membru al Comisiei de Etică, a adăugat că aceste lucrări au mai mult un caracter pseudo-ştiinţific.

În 15 iunie, Comisia de etică a Universităţii Bucureşti a cerut modificarea legislaţiei privind lucrările ştiinţifice scrise în penitenciar, considerând că prevederile actuale au o „imperfecţiune majoră”, întrucât permit reducerea pedepsei, dar decizia privind caracterul ştiinţific este luată de nespecialişti.

Solicitarea Comisiei de etică a fost formulată în urma examinării preliminare a sesizării lui Cătălin Parfene, membru al comunităţii academice a Universităţii din Bucureşti (UB), privind un posibil plagiat în cazul uneia dintre cărţile scrise de George Copos în perioada în care a stat în penitenciar - "Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI". Parfene a sesizat faptul că tema cărţii scrise de Copos este similară cu tema lucrării sale de disertaţie "Domnii Ţărilor Române şi Sud-estul Europei. Aspecte ale politicii lor matrimoniale (secolele XIV-XVI)", susţinută în 2005, la Facultatea de Istorie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”