„În prima parte a acestei nopți, pentru județele Teleorman, Olt, sudul județului Dâmbovița și Argeș, mai precis autostrada A1, e posibil să se emită cod portocaliu în prima jumătate a nopții. În a doua jumătate, intensitatea viscolului se mută în estul Munteniei și Dobrogei”, a declarat Ion Sandu, directorul ANM.
Începând de astăzi, de la ora 16.00, este în vigoare codul galben de ninsori şi viscol. Bucureştiul şi 24 de judeţe din jumătatea de sud a ţării vor fi sunt sub avertizare de ninsoare şi vânt, care la rafală va depăşi 60 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.
În unele zone ar putea fi emis, temporar, cod portocaliu.
Peste 5.000 de polițiști sunt gata să intervină, iar inspectoratele pentru Situații de Urgență din zonele vizate sunt, de asemenea, pregătite.
Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, aria ninsorilor va cuprinde treptat zona Munţilor Banatului şi cea mai mare parte a Olteniei, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Ninsorile se vor extinde şi în Muntenia şi Dobrogea, unde va continua să ningă, în general slab, până sâmbătă după-amiază.
Cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate în Oltenia şi la munte, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
Vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând zăpada, în regiunile sudice, dar şi la munte, unde va atinge la rafală peste 50-60 de kilometri pe oră, iar în sudul Banatului, 80 de kilometri pe oră. Vântul se va diminua în intensitate în cursul zilei de sâmbătă.
În regiunile sudice, vântul se va intensifica de vineri dimineaţă, iar ninsori, în general slabe cantitativ, vor fi local şi în restul teritoriului, a precizat ANM.
Avertizarea cod galben a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Sibiu, Braşov şi Covasna.
Toate porturile din Constanța au fost închise
Manevrele navelor au fost suspendate în porturile constănţene din cauza vântului puternic, ce suflă la rafală cu viteze de 70 - 80 km/h.
Potrivit Căpităniei Zonale Constanţa, primul port în care au fost sistate operaţiunile a fost Midia, încă din cursul nopţii de joi spre vineri. Ulterior, în jurul orei 07.00, a fost închis navigaţiei şi Portul Mangalia, relatează Mediafax.
Manvevrele navelor în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud, atât maritim cât şi fluvial, au fost suspendate începând cu ora 16.00, deoarece vântul suflă cu viteze de 60 - 70 km/h la ţărm, iar în larg poate ajunge şi depăşi 80 km/h.
În această situaţie, pentru siguranţă, navele aflate în rada exterioară trebuie să stea cu motoarele pornite, evitând astfel intrarea în derivă.