Circulație îngreunată de furtună pe autostrada Arad - Nădlac. 500 de balize antiorbire au fost smulse de pe parapetul median

Data publicării:
autostrada parapeti antiorbire rupti digi

UPDATE. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România informează că în urma fenomenelor meteorologice extreme (furtună şi vânt cu rafale de intensitate mare) ce au avut loc ieri, 16.08.2015, orele 20.45, pe autostrada A1, sectorul Arad - Nădlac, km 545+236 - km 584+818, Lot I şi Lot II, un număr de aproximativ 500 de balize antiorbire au fost smulse de pe parapetul median.

"Menţionăm că pentru restabilirea circulaţiei în condiţii de siguranţă, CNADNR SA, împreună cu Poliţia Autostrăzi, au intervenit în regim de urgenţă pentru degajarea părţii carosabile, operaţiune ce a fost finalizată la orele 23.30. Precizăm că la momentul de faţă constructorul efectuează operaţiunea de înlocuire a balizelor desprinse, urmând ca până la sfârşitul zilei acestea să fie înlocuite în totalitate. Informăm, de asemenea, că furnizorul balizelor are toate agrementele tehnice solicitate prin normativele şi standardele în vigoare, acestea fiind certificate şi de laboratoare internaţionale. Înaintea recepţionării celor două sectoare de autostradă, balizele antiorbire au fost verificate din punct de vedere tehnic şi calitativ", se arată într-un comunicat la CNADNR. 

Pentru clarificarea exactă a cauzelor producerii acestor desprinderi, CNADNR SA va verifica dacă desprinderea balizelor a avut cauză exclusivă fenomenul meteorologic extrem produs în acea zonă sau eventuale vicii de montaj. "Având în vedere faptul că sectoarele de autostradă afectate sunt în perioada de garanţie, toate costurile necesare reparaţiilor sau despăgubirilor pentru eventuale daune produse sunt suportate de către constructor", se mai arată în comunicat. 


Furtuna care desprins panourile a avut în loc după căderea întunericului şi a durat mai puţin de un sfert de oră. A fost însă destul.

„În dreptul kilometrului 560 vântul a spulberat panourile antiorbire şi le-a împrăştiat atât pe partea carosabilă, cât şi în spaţiul dintre cele două sensuri de mers”, relatează Dan Codre, reporter Digi24.

Cea mai afectată zonă e în apropierea nodului rutier Pecica, dar panourile au căzut de-a lungul a 20 de kilometri. Pentru că sunt de culoare închisă au fost greu de reperat pentru şoferi. Unii s-au ales cu maşinile avariate.

„A fost o furtună foarte puternică şi toţi parapeţii antiorbire au zburat de pe mijlocul şoselei. Am tras pe dreapta până când s-a potolit furtuna, în momentul când am pornit mi s-a aprins senzorul de bord că fierbe apa. Am oprit şi m-am trezit cu parapetul antiorbire în maşină”, povestește un șofer.

Probleme au fost şi la Timişoara. Acoperişul unei case a fost făcut scrum, după ce a fost lovit de fulger. Focul a izbucnit imediat. Pompierii au venit cu trei autospeciale la faţa locului. 


Corespondentul Digi 24 Dan Codre, aflat la fața locului, relatează că panourile anti-orbire de pe autostradă, pe o porțiune de aproximativ 20 de kilometri, au fost doborâte de furtună și că acestea sunt cu greu vizibile de către persoanele aflate în mașini, din cauza culorii lor, verde închis.

O singură mașină de intervenție a constructorului, care asigură mentenanța autostrăzii pe perioada garanției, era în zonă.

Autostrada care face legătura României cu vestul Europei a fost inaugurată cu mare fast în urmă cu doar o lună şi jumătate.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Alex Velea, despre primul lui mariaj, destrămat după doi ani: "M-am căsătorit și am dat-o în bară". De 12 ani...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Morții din lagărul Salcia, dezgropați cu „bănuțul văduvei“: „Am ajutat-o pe preoteasă să-l scoată și să-i...
Newsweek
MICA RECALCULARE Pensiile nu cresc în aprilie cum zice Daniel Baciu. 500.000 adeverințe, blocate
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...