Cinci copii au fost loviţi de o maşină în timp ce aşteptau autobuzul în staţie. Accidentul s-a petrecut în comuna Moara, din județul Suceava.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, citați de News.ro, echipele de intervenţie au fost solicitate la un eveniment rutier petrecut în localitatea Liteni, după ce cinci copii aflaţi în staţia de autobuz au fost loviţi de o maşină.
Copiii care au în jur de 12-13 ani, sunt conştienţi, stabili, fiind preluaţi de cadrele medicale şi transportate la Spitalul Judeţean Suceava.
Conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, din primele informaţii, într-o curbă, şoferul unui autovehicul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, şi a intrat în staţia de autobuz în care se aflau copiii.
Şoferul urmează să fie testat cu aparatul alcooltest, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.