Cu toate veştile bune pe care urma să le anunţe, conferinţa a început cu stângul. Preşedintelui i-au căzut de două ori foile cu notiţe. Prima dată, şeful statului a refuzat să primească o mână de ajutor, a doua oară s-a lăsat pe mâinile staff-ului tehnic. A trecut însă repede peste moment şi a vorbit despre excelenta piaţă de desfacere pe care o reprezintă America Latină.
Interesul României este direct şi imediat, susţíne preşedintele. Sunt companii româneşti care ar putea exporta cu succes produsele româneşti.
„Astra Vagoane Arad cu oferte pentru vagoane de marfă, de călători, pentru trenuri de metrou. De asemeni Romarm-ul a avut misiuni de evaluare şi are perspectiva unor contracte bune, industria de maşini, de aparatură electrocasnică”, a declarat Băsescu.
La final, preşedintele s-a supărat din nou pe jurnalişti. L-a deranjat o întrebare: „Cât de realizabile sunt aceste parteneriate de afaceri?”
„Doamnă, i-a replicat Traian Băsescu jurnalistei, m-ați văzut pe mine director Astra Vagoane Arad? V-am spus ce perspective avem, nu eu mă ocup de contracte...”
Șeful statului a mai precizat că de la chilieni ar lua tenacitatea. Dar în niciun caz sistemul de educaţie sau pe cel de sănătate.