Cererea de eliberare a lui Adrian Năstase a fost aprobată. DNA face recurs

Data publicării:
12022013 20nicolicea-49077

Actualizare 17.25. „E o consecință a unei situații de fapt care este incontestabilă, anume că Năstase a îndeplinit toate condițiile prevăzute de lege”, a declarat Gheorghiță Mateuț, avocatul lui Adrian Năstase.

„Instanța are posibilitatea de a reaprecia condițiile și de a lua o decizie, dar, evident, doar prin prisma materialului probator. Sub acest aspect vor conta conținutul și concluziile procesului verbal al comisiei din penitenciar, care sunt favorabile”, a adăugat el.

„Fiind vorba de o eliberare condiționată, procedura are caracter de urgență în integralitatea ei, e necesar ca termenul de judecată a recursului să fie stabilit cu celeritate”, a subliniat Mateuț.

„E vorba de un termen de zile, e necesar ca întâi să se motiveze decizia, apoi dosarul se va trimite Parchetului în vederea motivării recursului, apoi se va înainta instanței competente în vederea judecării recursului”, a adăugat el.

Eugen Nicolicea, UNPR, a fost primul politician care a avut o reacție la această decizie. „O campanie mai negativă și mai lungă ca la adresa lui Năstase nu a fost. Mai mult decât a fost folosită această campanie nu mai poate să fie acum nicio nouă campanie. Ce să facă, să reia temele vechi?”, a spus el.

Actualizare 17.20. DNA anunță că va depune recurs la decizia de aprobare a eliberării lui Adrian Năstase. Procurorii aveau răgaz trei zile pentru a face acest demers, dar decizia a fost anunțată la câteva minute după anunțarea hotărârii instanței.

Actualizare ora 17.15 Judecătorii decid să admită cererea de eliberare a fostului premier.

Actualizare 12.17. Instanța care judecă cererea de eliberare condiționată a fostului premier a rămas în pronunțare. Avocatul lui Adrian Năstase, Ioan Cazacu, a declarat că judecătorii au respins toate cererile procurorilor DNA.

„Ne așteptam la o asemenea atitudine a DNA, care încearcă să tergiverseze soluționarea unei cereri”, a spus Ion Cazacu.

Așteptăm o soluție în această după-amiază, nu va fi definitivă, cu siguranță vior face recurs, lupta finală va fi în fața instanței de recurs, a declarat avocatul lui Adrian Năstase.

În așteptarea deciziei instanței, Adrian Năstase a explicat, pe blogul personal, că ziua de 12 februarie are mai multe semnificații pentru e. „Ca o ciudată coincidență, aș vrea să vă reamintesc faptul că astăzi se împlinesc exact 10 ani de la prezentarea bilanțului guvernării la jumătatea mandatului, prezentare pe acre am făcut-o în Parlament”, explică Adrian Năstase, care a postat și textul respectivei declarații.

Victor Ponta despre eliberarea lui Adrian Năstase: „Aştept cu inima strânsă, sper ca verdictul să fie pozitiv”

Actualizare ora 11.00. Procurorul DNA a spus, în faţa instanţei, că este pusă la îndoială calitatea de operă ştiinţifică a lucrărilor lui Adrian Năstase care au fost luate în calcul de Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava la avizul favorabil eliberării lui după executarea unei treimi din pedeapsă.

Actualizare ora 10.33. Cererea procurorilor DNA de strămutare a procesului la Cornetu a fost respinsă de judecători. Fostul premier a spus în fața instanței că cererea DNA este „șicanatorie” și nu are alt scop decât tergiversarea procesului său pentru eliberare condiționată.

Actualizare ora 10.15Procesul a început. Reprezentanții Parchetului au cerut Judecătoriei Sectorului 4 strămutarea dosarului de eliberare condiționată a lui Adrian Năstase la Judecătoria Cornetu, pentru că, spun ei, de această instanță ține penitenciarul Jilava.

Avocații apărării spun că o astfel de decizie ar constitui o discriminare a clientului lor, pentru că toți deținuții de la Jilava au depus cererile de eliberare condiționată la Judecătoria Sectorului 4 și aici au fost judecate.

Actualizare ora 10.10Un simpatizant al lui Adrian Năstase prezent la proces a leşinat în sală, fiind scos afară de bodyguarzi.

Actualizare ora 10.00Fostul premier a ajuns marți, în jurul orei 10.00, la Judecătorie. Adrian Năstase este foarte bine păzit, gardienii și jandarmii sunt prezenți în număr mai mare decât de obicei.

La Judecătorie a ajuns și fiul cel mare al lui Adrian Nastase, Andrei. Acesta a declarat că speră ca tatăl său să fie eliberat chiar astăzi, pentru că este o zi specială pentru el - împlinește 27 de ani.

_______________________

Anul trecut, instanţa supremă l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare pe fostul premier Adrian Năstase, în dosarul "Trofeul calităţii".

La începutul acestui an, comisia de specialitate a Penitenciarului Jilava a dat aviz pozitiv eliberării înainte de termen, însă decizia aparţine completului de la Judecătoria Sectorului 4. Indiferent de hotărârea care va fi luată astăzi, dacă procurorii sau avocaţii lui Năstase vor depune recurs în termen de trei zile, atunci Tribunalul Bucureşti va fi instanţa care va decide definitv dacă Adrian Năstase va părăsi închisoarea înainte de executarea completă a pedepsei.

Singura ipoteză în care Năstase are şansa să devină astăzi un om liber este aceea în care Judecătoria Sectorului 4 decide să-l elibereze, iar procurorii renunţă în sala de judecată la recurs.

Se consideră nevinovat

Adrian Năstase s-a declarat tot timpul nevinovat. La câteva ore după decizia instanţei, fostul premier încerca să se sinucidă chiar în faţa poliţiştilor care veniseră să îl aresteze. Ofiţerii nu au izbutit să-l oprescă înainte să pună mâna pe pistol, dar au reuşit să îi dea peste mână în momentul în care a apăsat pe trăgaci, iar glonţul nu i-a făcut o rană mortală.

Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase a ţinut zile întregi prima pagina a ziarelor atât în ţară, cât şi în străinătate. După o internare controversată de aproape o săptămână, magistraţii au decis că fostul premier poate fi tratat în continuare la un spital penitenciar. Aşa a ajuns fostul premier la Rahova.

Războiul lui Adrian Năstase cu justiţia nu este însă încheiat. Pentru că orice zi contează, a cerut judecătorilor ca cele şase zile în care a fost internat în spital să i se scadă din pedeapsa de doi ani de închisoare.

La sfârșitul anului trecut, magistraţii i-au dat dreptate fostului premier, care se apropie cu paşi repezi de o posibilă eliberare condiţionată. Verdictul final va fi dat la jumătatea acestei luni.

„Faptul ca domnul Adrian Năstase poate beneficia de dispoziţiile Codului de Procedură cu privire la liberarea condiţionată este un lucru cert. Tot ce s-a câştigat de-a lungul acestor 6-7-8 luni de executare se pierde din cauza procedurilor”, a declarat Ion Cazacu, avocatul fostului prim-ministru, care a precizat că ar fi vorba despre 35-36 de zile.

Cartea de drept pe care a scris-o în închisoare, plus prelegerile de specialitate pe care le-a ţinut colegilor deţinuţi, l-au ajutat pe Adrian Năstase să îşi sporească şansele unei eliberări condiţionate.

Pe de altă parte, procurorii vor să îl ţină pe fostul premier după gratii, cu ajutorul dosarului Zambaccian. Acuzat de şantaj, fostul premier a fost condamnat de o primă instanţă, la trei ani de închisoare cu suspendare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”