Cel mai liniștit Crăciun din ultimii cinci ani în România

Data publicării:
politia masina

293 de echipaje SMURD au asigurat 870 de intervenții medicale de urgență. Faptele de omor au cunoscut un trend descendent. Vorbim de o scădere de opt ori față de anul 2011. În comparație cu o zi normală când media evenimentelor este de 450, în cursul zilei de ieri au fost înregistrate 322 de evenimente.

Aproape 40.000 de angajați ai ministerului de Interne s-au aflat la serviciu, vorbim despre jandarmi, pompieri, dar mai ales despre polițiști care au reprezentat aproape jumătate din numărul celor aflați în misiune. Cei mai mulți aparțin Poliției Rutiere care a împânzit țara cu radare. Sau aplicat în jur de 3.700 de amenzi în cuantum de peste 16 milioane de lei în doar șapte zile.

La rândul lor, pompierii au verificat peste 60 de obiective unde au găsit nereguli. În locurile controlate, ISU a constatat nerespectarea regulilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar cinci dintre patroni au fost mai aspru sancționați, iar localurile lor au fost închise.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...