Ce pedepse riscă bărbații care au scos puii de urs din bârlog. Polițiștii nu exclud o legătură cu piața neagră din Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Puii de urs au fost scoși din bârlog de patru bărbați.
Puii de urs au fost scoși din bârlog de patru bărbați. Sursa imaginilor: Casa lui Patrocle - Animal Rescue

Bărbații care au scos puii de urs din bârlog și i-au aruncat în zăpadă au fost identificați de polițiști și sunt audiați, în speranța că pot salva micile animale, în condițiile în care, în continuare, nu se știe nimic de soarta lor.

Cazul a fost preluat de polițiștii din Harghita, deoarece imaginile au fost filmate pe o parcelă din Gheorgheni, iar în colaborare cu agenții din Neamț cei patru bărbați au fost identificați.

„Sunt bărbați cu vârstă între 35 și 51 de ani. S-a întocmit dosar penal în care efectuăm cercetări ca să stabilim ce și cum s-a întâmplat. Încadrarea juridică pare să fie sub incidența legii 205/2004, vorbim de schingiuirea sau rănirea animalelor, e vorba și de OUG 57/2007 care se referă la protecția animalelor. În cazul de față poate fi vorba de perturbarea intenționată în cursul perioadei de hibernare sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă”, a explicat Gheorghe Filip, purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, la Digi24.

„Ei riscă inclusiv pedeapsa închisorii, dacă dosarul ajunge în instanță. Noi luăm măsurile care se impun în efectuarea actelor premergătoare, dar vorbim de două posibile infracțiuni săvârșite în această cauză, pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea, repet, dacă instanța va decide în acest sens”, a completat el.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că puii de urs încă nu au fost găsiți, o echipă fiind pe teren în încercarea de a-i găsi. 

Întrebat despre dacă este luată în calcul varianta traficului ilegal sau dacă acest caz are legătură cu piața neagră din Rusia, Gheorghe Filip a răspuns că nu are „date sau indicii care să susțină o asemenea ipoteză, dar un polițist bun trebuie să ia în calcul toate variantele posibile”.

„Ipotezele de lucru vor fi eliminate rând pe rând în anchetă, până vom rămâne nu doar la acea plauzibilă, ci și fizică, existențială care s-a produs”, a mai spus el.

Biologul Adrian Bîlbă a declarat la Digi24 că o variantă pentru care puii de urs au fost scoși din bârlogul lor și separați de ursoaică ar fi pentru a o descuraja să se mai întoarcă în zona unde are loc exploatarea forestieră.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Daddy Yankee își acuză fosta soție că a retras 80 de milioane de dolari fără acordul lui. Rapperul a divorțat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei