CAZUL ALEXANDRU ARȘINEL. Un ONG a depus plângere penală împotriva Institutului de Urologie

Data publicării:
5236dacd95f9cf745a000000 1

ONG-ul „Claudia Safta” se ocupă de copiii care suferă de boli renale sau care fac dializă. Președintele asociației, Emanuel Ungureanu, spune că în numele acestor copii a formulat această plângere, în această dimineață.

El a ținut să precizeze că acest demers reprezintă un strigăt din partea copiilor care suferă și care nu au reușit până acum să facă un transplant, deși sunt pe lista de așteptare de ani buni.

Actorul Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, a fost supus, la finalul lunii trecute, unui transplant de rinichi. Operația a avut loc la Cluj-Napoca, sub coordonarea profesorului Mihai Lucan.

Subiectul a iscat scandal, artistul fiind acuzat că ar fi beneficiat de statutul de vedetă pentru a primi rinichiul după numai trei zile, deși oameni de rând așteaptă ani de zile un transplant, sau chiar mor fără să aibă această șansă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri