Căutările pentru tânăra de 25 de ani care a dispărut luna trecută au fost reluate. Polițiști de la Investigații Criminale, voluntari cu vehicule 4x4 și Asociația Câinilor Utilitari au continuat să răscolească pădurea Dumbrava, de la marginea Sibiului. În urmă cu două săptămâni, în altă zonă a pădurii, oamenii legii au găsit telefonul fetei, portofelulul și o haină.
Polițist: În cazul în care participanții vor depista obiecte de interes, susceptibile să aparțină persoanei de interes sau cadavrul acesteia, vă rugăm să anunțați de îndată cel mai apropiat lucrător de poliție, fără să atingeți sau să ridicați bunurile respective. Vă rog să intrați în dispozitiv, porniți!
Zeci de polițiști, voluntari și câini de urmă au început să scotocească pădurea în căutarea Angelikăi Maurer. Tânăra de 25 de ani a dispărut fără urmă din 8 februarie.
Vlad Popescu, Asociația Câinilor Utilitari: Încercăm să ajutăm cu tot ce se poate. Strategia de căutare, însă, este o chestie pe care o stabilește Poliția, care își face treaba foarte bine în această situație, iar noi ne punem la dispoziția lor, ei decid ce e de făcut.
Comisar-șef Lucian Tarnu, IPJ Sibiu: Ne-am organizat la nivelul IPJ Sibiu, de la care participă efective din cadrul Serviciului Investigații Criminale și Serviciului Ordine publică cu Asociația Câinilor Utilitari și alți voluntari. Am ales să căutăm într-o altă zonă decât zonele pe care noi le-am scotocit și acționat. Se caută atât la pas, pedestru, cât și cu ajutorul autovehiculelor 4x4.
Citiți și:
VIDEO. Ultimele imagini cu studenta dispărută în urmă cu o lună. Polițiștii au publicat înregistrările surprinse pe 8 februarie
Motivul pentru care studenta dispărută de o lună e căutată abia acum de sute de persoane. Criminolog: „Nu poți ignora o informație”
Până și cel mai mic semn este important și poate duce căutătorii în direcția corectă.
Voluntar: O ruptură de geacă în spinii ăștia de la copaci, un rest, o căciulă, o pălărie, ceva.
Voluntară: Încercăm să identificăm haine ale persoanei dispărute, obiecte, orice ne-ar putea da indicii că este o zonă potrivită pentru căutări.
La căutări a participat și o fostă colegă a tinerei dispărute.
Reporter: Nu v-a povestit vreodată, la acea vreme, să aibă probleme, dezamăgiri.
Colega Angelikăi: Nu, știu că era studentă și cam atât. Venea voluntară, ghid la biserica evanghelică.
Din păcate, nici azi nu a apărut vreun indiciu nou privind soarta tinerei dispărute. Căutările vor continua în zilele următoare.
Operator: Lucian Sandu
Editor : Liviu Cojan